Premierul Victor Ponta a plecat din Gara Craiova spre Capitală cu trenul Hyperion

0
313

Premierul Victor Ponta a plecat, astăzi, după-amiază, din Gara Craiova, în prima cursă a trenului electric Hyperion, produs în acest oraş, el spunând că garnitura arată mai bine decât orice alt tren din Franţa, Germania sau SUA. “Am promis în urmă cu o lună că vin şi facem primul drum cu un tren electric românesc, un tren care arată mai bine ca orice tren din Germania, Franţa sau America şi sunt absolut convins că de la Craiova vor pleca foarte multe trenuri moderne. Am văzut că facem şi locomotive, după 24 de ani, se fac trenuri de care suntem mândri şi eu o sa fiu mândru să merg cu trenul făcut la Craiova, la Softronic, în toată Europa”, a afirmat Ponta.Premierul s-a urcat în tren împreună cu Liviu Dragnea, Dan Şova, primarul Craiovei, Lia-Olguţa Vasilescu, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa precum și cu reprezentanții firmei Softronic.

amanunte in editia print de luni, 26 mai