Turcia: Un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a lovit Istanbulul

0
125

Un cutremur puternic de 6,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Marea Marmara, a zguduit Istanbulul, fără a provoca victime, potrivit autorităţilor turce. Potrivit Agenţiei Naţionale de Management al Dezastrelor (AFAD) şi ministrului de Interne, Ali Yerlicaya, cutremurul a avut loc în lungul coastei Silivri, în Marea Marmara, ieri, cu puţin timp înainte de ora 13.00. Cel puţin două cutremure unul după altul, la câteva secunde, s-au resimţit în toate raioanele mega-oraşului turc. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că urmăreşte îndeaproape evoluţiile. Peste 50 de replici s-au făcut resimţite, în continuare. Sud-estul ţării a mai suferit un cutremur cu o magnitudine puţin obişnuită în februarie 2023 soldându-se cu moartea a 53.000 de persoane şi distrugerea oraşului antic Antakia, fost Antiohia. Cartierul Siliori găzduieşte cea mai mare închisoare din ţară unde primarul opoziţiei din Istanbul, Ekrem Imamoglu se află încarcerat.