A reînceput şcoala. Online!

0
1200

Mare lucru nu s-a înţeles din mesajul alambicat al doamnei ministru a Educaţiei, Monica Anisie, de-a dreptul temătoare, în a afirma „ceva”, care n-ar fi fost pe lungimea de undă a premierului, în primul rând, după ce dr. Adrian Streinu Cercel a „zburat” de nu s-a văzut, din funcţiile deţinute în Comisia specială anti-Covid. Semestrul al doilea al actualului an şcolar, după vacanţa de primăvară, a fost reluat pe platforme de învăţământ online, până la noi dispoziţii venite de la cei care gestionează epidemia de coronavirus. Situaţia noului an şcolar n-a fost până acum modificată. Oficiali din ministerul Educaţiei conturează deja planurile, mai corect spus variante de lucru, pentru modul în care se vor desfăşura cursurile, după redeschiderea şcolilor, eveniment preconizat a se întâmpla după relaxarea măsurilor de izolare, adică după 15 mai a.c.. Monica Anisie a spus printre altele că elevii vor trebui să se obişnuiască să poarte măşti de protecţie şi să menţină pe cât posibil distanţa fizică în clase şi în pauze. Ceea ce nu e simplu deloc. „Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă ne va spune cum să venim la şcoală şi când, astfel încât să nu existe pericol de îmbolnăvire”. La Dolj, inspectorul general şcolar Monica Leontina Sună, ne spune următoarele: „Monitorizăm întreaga activitate online. Adică procesul de instrucţie şcolară. Dialogăm în acest sens cu colegii noştri, cadre didactice în reţeaua de învăţământ judeţean, directorii de unităţi şcolare, părinţii elevilor, pentru o cât mai susţinută activitate didactică. Nu este deloc uşor, dar încercăm, făcând eforturi, să ne adaptăm contextului de acum cunoscut. Sunt şi deficienţe pe care încercăm să le ameliorăm”. Există la ISJ Dolj o părere bună despre profesori în această perioadă, deşi argumente la îndemână nu sunt suficiente. Sunt şcoli, în mediul rural, care nu au infrastructura necesară pentru şcoala online. Şi asta se trece sub tăcere. A spus ceva, dar realmente cu timiditate, ministrul Educaţiei, despre videoconferinţa cu miniştrii omologi din statele UE. În nu puţine ţări din UE şcolile se vor deschide în perioada următoare, cu precauţiile de rigoare. De pildă în Franţa, preşedintele Emmanuel Macron s-a întreţinut în videoconferinţă cu primari pe chestiunea redeschiderii şcolilor. Revenirea va fi progresivă, adaptată la cerinţele locale, după data de 11 mai a.c.. Se studiază chiar şi în Franţa, variante de lucru. Circumscriindu-se la exigenţa enunţată de Klaus Iohannis, „încă suntem pe un drum ascendent al pandemiei şi trebuie să respectăm cu sfinţenie regulile, fiindcă există riscul major ca pandemia să revină”, şcoala doljeană traversează un moment fără precedent. Examenele naţionale vor fi susţinute. Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul se vor ţine şi vor încheia anul şcolar. În mediul universitar există posibilitatea susţinerii chiar şi a examenelor în sistem online. Reamintim că şcolile au fost închise pe 11 martie a.c. şi structura anului şcolar prevedea încheierea cursurilor pentru clasele a XII-a (cursuri de zi, seral şi frecvenţă redusă) la 29 mai a.c., iar pentru clasa a VIII-a la 5 iunie a.c.. Nu sunt exluse însă prelungiri ale anului şcolar, dar nimeni nu se hazardează, deocamdată, în a prefigura cu exactitate ce se va întâmpla.