Centenarul „Ion D. Sîrbu”, un proiect care va aduce la Craiova scriitori, critici literari și cercetători din toată țara

0
477

Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România (USR) își propune să marcheze în curând, printr-o suită de manifestări, Centenarul „Ion D. Sîrbu”, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani la 28 iunie 2019. Pe parcursul a trei zile, la Craiova – unde Ion D. Sîrbu a trăit în ultimii 25 de ani ai existenței sale și unde a scris aproape toată opera sa literară –, urmează să aibă loc un colocviu național, un spectacol cu o piesă scrisă de dramaturg, dezbateri, lecturi publice și microrecitaluri cu texte desprinse din piesele sale de teatru, din corespondență și din jurnale, precum și expoziții documentare și de carte. Lista invitaților la eveniment este una lungă și consistentă, incluzând scriitori, critici literari și cercetători din țară, între care președintele USR, Nicolae Manolescu, și criticul și istoricul literar Eugen Simion. Instituțiile ce se vor alătura în realizarea proiectului, în calitate de colaboratori, sunt Teatrul Național „Marin Sorescu”, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Facultatea de Litere a Universității din Craiova.

Centenarul „Ion D. Sîrbu” va fi abordat în cadrul unui ansamblu de manifestări prevăzute să se desfășoare în zilele de 26, 27 și 28 iunie 2019. Va fi vizată omagierea personalității lui Ion D. Sîrbu, scriitor important al literaturii române contemporane, care a trăit la Craiova în ultimii 25 de ani ai existenței sale (1964-1989). A fost secretar literar al Teatrului Național Craiova (1964-1975) și, tot la Craiova, a scris aproape toată opera sa literară: peste 20 de piese de teatru, 3 romane, 3 volume de povestiri, un jurnal și o vastă corespondență, ultimele îngrijite de Toma Velici și apărute sub egida Academiei Române, la Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă (2013). Pe scena Teatrului Național au avut loc 14 premiere cu piesele sale. Tot la Teatrul Național Craiova, Ion D. Sîrbu a susținut 36 de conferințe despre literatura, arta și cultura națională.

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, precum și valoarea operei lui Ion D. Sîrbu în ansamblul literaturii române din a doua jumătate a secolului XX, Filiala Craiova a USR își propune organizarea unei suite de manifestări pe parcursul celor trei zile. Programul urmează să includă Colocviul Național cu tema „Locul și importanța operei lui Ion D. Sîrbu în literatura română postbelică (1945-1989)” (comunicările susținute de invitați urmând a fi publicate în volum), o conferință-evocare a activității în calitate de secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu”, urmată de un spectacol cu o piesă scrisă de dramaturg, dezbateri și lansări de cărți având ca temă aspecte semnificative ale operei literare a scriitorului. De asemenea, sunt anunțate lecturi publice și microrecitaluri cu texte desprinse din piesele sale de teatru, din corespondență (Opere, vol. I, Corespondență, 2013) și din jurnale (Opere, vol. II, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, 2013), precum și expoziții documentare, expoziții de carte și lecturi ale unor fragmente traduse (franceză și engleză) din Jurnalul unui jurnalist fără jurnal și din piesele de teatru.

Pe lista invitaților figurează numeroși scriitori, critici literari, cercetători din țară: Nicolae Manolescu – președintele USR și director al revistei România literară, acad. Eugen Simion – critic și istoric literar, editor al seriei Ion D. Sârbu, Opere complete, Gabriel Chifu – vicepreședinte al USR, redactor-șef al revistei România literară, Sorin Lavric – scriitor, director proiecte interne în cadrul USR, Răzvan Voncu – critic literar, director proiecte externe în cadrul USR, Daniel Cristea Enache – critic literar la România literară, Marta Petreu – profesor universitar dr., redactor-șef la revista Apostrof (Cluj-Napoca), Ion Vartic – profesor universitar dr. la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Mihai Zamfir – profesor universitar dr. la Universitatea București,  Eugen Negrici – profesor universitar dr. la Universitatea București, Nicolae Oprea – prof. univ. dr., critic literar, președinte al Filialei Pitești a USR, Ion Dur și Dumitru Chioaru – profesori universitari dr. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Dumitru Augustin Doman – scriitor, redactor-șef la revista Argeș din Pitești, Casian Maria Spiridon – președinte al Filialei Iași a USR, director la revista Convorbiri literare, Antonio Patraș – prof. univ. dr., scriitor, redactor la revista Convorbiri literare din Iași, Cornel Ungureanu – prof. univ. dr., critic literar, președinte al Filialei Timișoara a USR, redactor șef adjunct la revista Orizont, Andrei Novac – Institutul Cultural Român, Mihai Barbu, scriitor, consilier în Consiliul Local Petroșani, Ion Barbu – artist plastic, custode al Casei Memoriale „Ion D. Sârbu” din Petrila, Dumitru Velea – istoric și critic de teatru, director la revista Banchetul din Petroșani, Toma Velici – editor al operei lui Ion D. Sârbu, Tg. Jiu. Li se alătură, desigur, numeroși scriitori, profesori, actori etc. din Craiova, invitată de onoare fiind soția scriitorului omagiat, Elisabeta Sîrbu.