Judeţul Dolj s-a clasat, nu de puţine ori, pe cele mai înalte podiumuri la olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale şi chiar internaţionale. Şcoala Gimnazială “Sf. Gheorghe” din Craiova are cu ce se lăuda din acest punct de vedere, pentru că doi dintre elevii care învaţă aici au reuşit, în mai puţin de un an, să-şi uimească profesorii cu rezultate remarcabile. Astfel, locul I la Olimpiada de Limbă, Comunicare şi Literatură Română, faza naţională, pe care s-a clasat Victoria Maria Deliu, şi medalia de argint obţinută de Andrei Nicolăescu la Olimpiada de Matematică, urmată de calificarea în lotul lărgit de juniori la Balcaniadă, sunt adjudecate fără doar şi poate de unitatea de învăţământ craioveană.
“Am ajuns în vârful clasamentului”
Cu un nume predestinat succesului, Victoria Maria este elevă în clasa a VI-a B în cadrul Şcolii Gimnaziale “Sf. Gheorghe” din Craiova. Copila care vorbeşte ca un om mare se poate lăuda deja cu două romane scrise şi cu numeroase premii câştigate la concursuri şi olimpiade. Perseverenţa şi talentul au adus-o acolo unde alţii nici nu îndrăznesc să viseze, pe prima treaptă a podiumului, câştigând primul loc la Olimpiada de Limbă, Literatură şi Comunicare Română, faza naţională, desfăşurată la Braşov. Ea a demonstrat că, împletind armonios munca şi talentul, se pot obţine rezultate remarcabile. E conştientă că premiul obţinut de ea reprezintă “o încununare pentru şcoala mea, pentru oraş, dar şi pentru judeţ”.
“Înainte de toate, a fost o experienţă nouă câştigată de mine, chiar cu succes. Apoi, sunt foarte multe de zis… Premiul I este o dorinţă împlinită. Luminată de munca mea, încă de la începutul şcolii şi până acum. Categoric, nu a fost în joc numai munca mea, ci şi străduinţa doamnei învăţătoare Ecaterina Cârstocea şi, mai târziu, efortul şi influenţa pozitivă ale doamnei profesoare Rebeca Barbu. În sinea mea, obţinerea acestui premiu este o reală euforie şi, chiar şi acum, plutesc în fericirea mea… literară! Oficial, acest premiu este o încununare pentru şcoala mea, pentru oraş, dar şi pentru judeţ. Folosind un clişeu, este un vis devenit realitate!”, spune eleva olimpică.
“Ne vedem, anul viitor, la naţională şi, cu puţin noroc, şi la internaţională!”
Cu seriozitatea unui om mare, Victoria Maria spune că deja s-a gândit la meseria pe care o va avea urma. Îşi doreşte să devină diplomat sau actriţă. Însă, până atunci, copila ne asigură că va mai reprezenta cu succes şcoala la care învaţă şi la alte concursuri şi olimpiade: “Visam la această reuşită din clasa a V-a, de când am mers prima dată la Olimpiada de Limbă, Literatură şi Comunicare Română. Anul trecut am câştigat un simplu Premiu Special, însă prin perseverenţă şi ambiţie am ajuns anul acesta în vârful clasamentului! În ceea ce priveşte registrul meu sentimental, emoţiile au fost puternice; au continuat cu o teamă izvorâtă din dorinţa de a nu dezamăgi şi a apoi s-a ivit suspansul! În final, exuberanţa m-a învăluit în întregime şi am izbucnit în lacrimi de îndată ce am aflat că am cel mai mare punctaj. Părinţii şi doamna profesoară au fost primii care au aflat, felicitându-mă şi construindu-şi pe chipuri surâsuri imense, radioase. Viitorul meu este stabilit, căci visez să devin diplomat sau actriţă… Cât despre viitorul meu apropiat, pot să vă asigur că ne vedem, anul viitor, la naţională şi, cu puţin noroc, şi la internaţională! Da… pot spune că am simţit în prima săptămână din aprilie o rază de soare mult aşteptată”.
“Şi-a propus să fie în topul celor mai buni şi a reuşit”
Parcursul talentatei eleve nu este unul întâmplător, în spatele acesteia fiind, timp de doi ani, profesoara de Limbă Română Rebeca Barbu, cea care a îndrumat-o şi i-a arătat calea spre victorie. Aceasta spune că în cazul Victoriei Maria talentul este cel care şi-a spus cuvântul, completat, desigur, de multă muncă, ambiţie şi perseverenţă. “Victoria Maria este o elevă de clasa a VI-a doar şi mie mi se pare că performanţa ei de excelenţă este deosebită pentru un copil de vârsta aceasta. Însă nu este întâmplător rezultatul obţinut de ea, pentru că s-a prezentat şi anul trecut la faza naţională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură Română şi a obţinut Premiul Special. Ceea ce este de scos în evidenţă în cazul ei este talentul nativ. Are un simţ deosebit, dar completat de foarte multă muncă, ambiţie şi perseverenţă. Şi-a propus ca anul acesta să fie în topul celor mai buni şi a reuşit. A reuşit să se detaşeze cumva de colegii ei de generaţie pentru că priveşte cu foarte multă seriozitate actul literar care este, în mod fericit, completat de un orizont de cultură pe care ea şi-l dezvoltă permanent. Un orizont care depăşeşte vârsta ei. Talentul ei creativ şi originalitatea de foarte multe ori uimesc. Permanent are ceva de observat, de redat. Mesajele pe care le formulează sunt de o complexitate şi de o maturitate deosebită şi pentru asta eu o apreciez foarte mult”, afirmă Rebeca Barbu, profesor de Limba şi Literatura Română în cadrul Şcolii Gimnaziale “Sf. Gheorghe” din Craiova.
“Vreau să reprezint România la Balcaniada de Matematică”
De câţiva ani, Andrei Nicolăescu reuşeşte să ducă cu succes numele şcolii la care învaţă – încă din clasa I – la cele mai importante concursuri şi olimpiade de Matematică. Pasionat de ştiinţe exacte, Andrei, care este elev în clasa a VIII-a A, a adunat în palmaresul personal zeci de diplome şi medalii de care este foarte mândru. Nici în acest an nu a făcut excepţie: a obţinut 14 premii, dintre care 12 l-au clasat pe locul I, însă cel mai important rezultat este medalia de argint câştigată la Olimpiada Naţională de Matematică. Totodată, băiatul a fost inclus în lotul lărgit de juniori pentru Olimpiada Balcanică de Matematică. Este cel mai bun rezultat adus judeţului Dolj la competiţia din acest an, însă el îşi doreşte să ajungă să reprezinte România la Balcaniada de Matematică.
Spre deosebire de colega sa, Victoria Maria, Andrei răspunde la întrebări scurt şi la obiect, asemeni unui matematician cu gândul mai mereu la fracţii şi ecuaţii. «Învăţ la Şcoala „Sf. Gheorghe” din clasa I, dar la concursuri şi olimpiade am început să particip abia din clasa a V-a. De-a lungul timpului, am obţinut mai multe premii, dar eu spun că cel mai notabil este rezultatul din acest an. Este vorba de calificarea în lotul naţional de juniori pentru Balcaniada de Matematică, unde am obţinut medalia de argint. În anii trecuţi am luat două medalii de bronz. Sunt mândru să spun că este cel mai bun rezultat pentru judeţul Dolj. A fost un premiu neaşteptat, dar, după câtă muncă am depus, este meritat. Pentru mine este o onoare. Vreau să ajung să reprezint România la Balcaniada de Matematică, acesta este cel mai înalt nivel la care vreau să ajung», spune Andrei Nicolăescu.
“Poate pe viitor reuşesc să obţin o bursă într-o altă ţară”
În această vară Andrei are de trecut un prag important, evaluarea naţională. Va fi şi momentul în care se va despărţi de şcoala în care a cunoscut succesul şi îşi va îndrepta paşii spre unul din liceele cu profil real din Craiova – Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” sau Colegiul Naţional “Carol I”. Emoţii prea mari în privinţa examenelor pe care trebuie să le promoveze nu are, se gândeşte deja la viitoarele performanţe: «În această vară urmează să decid către ce liceu voi merge. Este normal să am emoţii, aşa cum se întâmplă la fiecare concurs, dar nu sunt foarte mari. Îmi doresc să reuşesc să intru la unul din cele două licee mari cu profil real din Craiova, „Carol I” sau „Fraţii Buzeşti”, şi să continui cu performanţele la olimpiade de cel mai înalt nivel, de matematică şi poate chiar de fizică. Poate în viitor voi reuşi să obţin o bursă într-o altă ţară».
Prima olimpiadă, primul succes
Andrei este susţinut îndeaproape de Mariana Pătraşcu, cea care îi este profesor de Matematică din clasa a V-a, fiind şi cea care l-a încurajat să participe la primele concursuri şcolare. “Îi sunt profesoară din clasa a V-a. În general încurajez mersul la olimpiade şi la concursuri. În cazul lui Andrei a fost la mijloc şi dorinţa lui, aşa că rezultatul a fost de fiecare dată cel aşteptat. Încă din clasa a V-a s-a calificat pentru faza naţională a Olimpiadei de Matematică, aşadar, pot spune că primul an în care a mers la olimpiadă a însemnat şi primul succes. Până acum a participat la absolut toate concursurile care s-au desfăşurat în judeţul nostru şi în jur. Foarte important este că familia îl susţine şi îl încurajează, altfel ar fi fost foarte greu, fiind vorba de multe deplasări. Desigur, rezultatele foarte bune îl stimulează de fiecare dată. Andrei este singurul elev care s-a calificat la lotul lărgit de juniori al României pentru Olimpiada Balcanică de Matematică, iar pentru şcoala noastră este un succes remarcabil. Urmează să meargă la pregătire, apoi se vor da testări în urma cărora în competiţie vor rămâne doar şase elevi, cei care merg la faza internaţională ce va avea loc în luna iunie”, a declarat Mariana Pătraşcu, profesor de Matematică în cadrul Şcolii “Sf. Gheorghe” din Craiova.
Victoria Maria Deliu: “Până acum am reuşit să scriu două romane de aventură. Le-am scris cu sensibilitate şi sper că într-o bună zi vor avea succes la public. Nu cred că talentul meu este o moştenire de familie, este mai degrabă un har de care mă bucur în fiecare zi”.
Rebeca Barbu, profesor de Limba şi Literatura Română: “Victoria Maria este unul dintre elevii care face cinste unităţii noastre de învăţământ. Premiul ei este, de departe, cel mai bun rezultat obţinut până acum de şcoala noastră la o competiţie de nivel naţional, în ceea ce priveşte Limba şi Literatura Română”.
Andrei Nicolăescu: “Chiar dacă sunt în timpul liber sau în vacanţă, muncesc măcar două trei ore pe zi. Cred că plăcerea de a lucra la Matematică m-a împins să am astfel de rezultate. Am în total 15 medalii, dar cea mai importantă consider că este cea din acest an, la un concurs internaţional desfăşurat la Vâlcea la care participarea a fost din Moldova, Bulgaria, Rusia şi Indonezia, unde am obţinut medalia de aur”.
Mariana Pătraşcu, profesor de Matematică: “Andrei este un elev care a evoluat foarte bine şi constant. Cu siguranţă este vorba şi de ceva nativ, altfel, cu oricâtă muncă ar fi depus, rezultatele nu ar fi fost aceleaşi. El nu este genul de elev care să se axeze pe Matematică şi atât. A participat la olimpiada de Fizică, dar şi la cea de Germană, unde, de asemenea, rezultatele nu au fost de neglijat”.
Radu Nicolae, directorul Şcolii Gimnaziale “Sf. Gheorghe”: “Rezultatele excepţionale obţinute de cei doi elevi, Victoria Maria Deliu şi Andrei Nicolaescu, reprezintă o încununare a eforturilor depuse de aceşti copii. În mod cert, ajutorul cadrelor didactice care le-au îndrumat paşii către drumul succesului iese şi el în evidenţă. Sunt două premii importante, care fac cinste şcolii noastre. Sunt mândru că manageriez o unitatea de învăţământ cu elevi de excepţie, îndrumaţi de profesori pe măsură”.