Asociaţia Şanse Egale pentru Fiecare Craiova (ASEF) şi Comisia Interregională pentru Probleme cu Şomerii au lansat ieri campania “Vreau să muncesc”, adresată celor peste 26.126 de şomeri din judeţul Dolj. Campania se desfăşoară până la data de 2 mai a.c., iar organizatorii spun că este un mod de sărbătorire a Zilei Internaţionale a Muncii – mai, eveniment de care numărul mare de doljeni fără un loc de muncă nu se poate bucura. Scopul acţiunii este acela de a aduce în atenţia opinii publice precum şi a autorităţilor centrale şi locale atât problema lipsei locurilor de muncă din judeţul Dolj cât şi pe aceea a lipsei unei strategii de integrare a tinerilor pe piaţa muncii. <<Asociaţia Şanse Egale pentru Fiecare, împreună cu Comisia Interregională pentru Probleme cu Şomerii, precum şi cu partenerii proiectului “Munca pe primul loc”, cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013 Investeşte în oameni, şi-au propus să sărbătorească într-un fel aparte ziua de 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii pe care cei 26.162 de şomeri din judeţul Dolj nu o sărbătoresc în nici un fel. Mai puţin de jumătate din aceşti oameni beneficiază de vreo formă de protecţie, ajutor de şomaj sau indemnizaţie. Nu au nici un fel de sursă de trai. Ideea de la care a pornit această campanie a fost faptul că noi vorbim mai mult pe cifre. Prin cererea de finanţare a acestui proiect, Centru pentru Reintegrarea Şomerilor Craiova urmează să se ocupe de 3.000 de şomeri, această cifră fiind cu mult depăşită. În acest moment sunt mai mult de 3.000 de persoane care beneficiază de serviciile de consiliere şi informare oferite de centrul nostru. Însă ne-am dat seama că vorbim prea mult pe cifre, aşa că de această dată am ales să aduce în faţă poveştile unor oameni aflaţi în căutarea unui loc de muncă, beneficiari ai Centrului pentru Reintegrarea Şomerilor Craiova. Aceşti oameni fac eforturi zilnice pentru a-şi găsii un loc de muncă, urmează cursuri de formare, au familie, rate lunare la bănci pe care nu mai pot să le plătească, restanţe la întreţinere. Aceasta este ideea de la care am pornit campania, pentru că nu vorbim doar de cifre, vorbim de oameni. Şi fiecare dintre aceşti oameni are o poveste în spate. Fiecare dintre aceşti oameni are o poveste în spate. Prin aceste cursuri de formare noi încercăm să le oferim şanse egale şi reale de a merge la un interviu şi a arăta ce pot şi ce ştiu>>, a declarat Tania Levcenco, managerul proiectului.
Experienţă vastă şi vârstă mică – principalele criterii ale angajatorilor
La lansarea campaniei “Vreau să muncesc” au luat parte şi beneficiari ai Centrului pentru Reintegrarea Şomerilor Craiova, şomeri în căutarea unui loc muncă. Aceştia spun că de fiecare dată când au încercat să se angajeze s-au lovit de condiţiile impuse de către angajatori. Aceştia vor angajaţi tineri dar cu o experienţă vastă în câmpul muncii. În acest caz se află şi domnul Rotaru, are 46 de ani, a muncit ca şi electrician vreme de 24 de ani, iar acum, la o lună de când este şomer, se loveşte re refuzul angajatorilor care spun că este prea în vârstă: “De o lună de zile sunt şomeri, iar soţia lucrează doar patru ore pe zi şi primeşte un salariu de numai patru milioane. Cu ce mai primim de la părinţi nu reuşim să ne achităm nici măcar întreţinerea la care s-au adunat restanţe de 60 de milioane lei vechi. Este foarte greu, iar uşile la care am bătut până acum au rămas închise. Pentru nimeni nu a contat faptul că am 24 de ani de experienţă în meseria de electrician, îmi spun că sunt prea în vârstă. Acum, în cadrul CRS Craiova urmez un curs de IT care sper să mă ajute”.
De cealaltă parte a baricadei se află Mirela, o tânără de 22 de ani căreia angajatorii îi spun că nu are experienţa necesară angajării. <<Am lucrat ca şi ambalator de cafea la o societate, dar de când am rămas fără loc de muncă nu reuşesc să mă mai angajez. Peste tot pe unde am fost mi se cer ani de experienţă, nu am cum să îndeplinesc această condiţie la vârsta mea şi nimeni nu îmi dă nici o şansă. Am fost, am depus CV-uri şi am rămas cu aceeaşi promisiune: “Vă sunăm noi”. Acum urmez un curs de casieră, poate aşa voi avea mai multe şanse >>, a spus Mirela Ene.