Guvernul Ungureanu dă o mână de ajutor PDL, lansând programe sociale înainte de campania electorală

0
350

În trei ani de zile, nici unul dintre guvernele pedeliste nu au venit cu nici o iniţiativă viabilă pentru încurajarea de construcţii de locuinţe. „Programul Prima Casă” s-a dovedit unul falimentar. Deodată, în parg de moţiune de cenzură, şi pe ultima sută de metri de guvernare, Guvernul Ungureanu s-a gândit să aprobe, la data de 18 aprilie a.c., „Programul Construcţia de locuinţe cu chirie”, realizate prin atragerea capitalului privat destinat constituirii unui fond de locuinţe destinate închirierii, la nivel naţional. Şi în aceeaşi şedinţă, Guvernul Ungureanu a aprobat şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.

Odată cu apropierea alegerilor locale, din iunie, şi cele parlamentare din toamnă, PDL a început să îşi schimbe discursul politic, dar şi abordarea la nivel guvernamental. Deodată, poporul român nu mai este „puturos”, format din „tâmpiţi”, scoşi pe bandă rulantă din şcoli mediocre. Profesorii, medicii, informaticienii, nu vor mai fi sfătuiţi să plece din ţară dacă nu le convine. Pensionarii nu vor mai fi prea mulţi, iar bugetarii nu mai sunt acei „graşi” care trăiesc pe spinarea „statului român anemic”. Cu siguranţă nu vom mai auzi în acest an, din gura preşedintelui României Traian Băsescu, că: „În ultima vreme, România nu mai are femei, are mămici. Nu mai are copii, are bebeluşi. Toată ţara a devenit o ţară plină de mămicuţe şi bebeluşi” sau „Ministerul Sănătăţii trebuie să închidă 200 de spitale mici. Va începe procesul de transformare a spitalelor în azile pentru bătrâni şi în creşe”. Noul discurs al Guvernului Ungureanu a fost auzit, la data de 18 aprilie a.c., de la purtătorul de cuvânt Dan Suciu, în legătură cu proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor: “Scopul proiectului de lege este acela de a oferi o protecţie specială persoanelor care beneficiază de o locuinţă, în sensul că este informată în legătură cu performanţa energetică a clădirii pe care doreşte să o cumpere sau să o închirieze

În 2012, statul social nu mai este falimentat

În octombrie 2011, statul social era unul falimentat, care a lansat programe sociale înaintea unor campanii electorale „pentru cumpărarea de voturi”. „Statul social până la urmă a ajuns să acopere un tip de corupţie a politicienilor din toată lumea civilizată. Cum? Prin cumpărare de voturi cu programe sociale lansate cu un an înainte de alegeri, nu numai în România. În România am inventat asta abia din 2007-2008, dar în Europa s-a inventat de zeci de ani. Marile datorii s-au făcut în numele culegerii de voturi”, declara Traian Băsescu în 2011, la Şcoala politică a UNPR. În 2012, sunt lansate programe sociale, îniantea unor campanii electorale de către Guvernul Ungureanu, cum este şi „Programul Construcţia de locuinţe cu chirie” pentru a „permite accesul la o locuinţă a persoanelor care nu au suficiente resurse pentru a o achiziţiona de pe piaţa liberă”. “Este un proiect pilot derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin ANL. Programul se va realiza prin încheierea de contracte de concesiune de lucrări publice şi are scopul de a permite accesul la o locuinţă a persoanelor care nu au suficiente resurse pentru a o achiziţiona de pe piaţa liberă”, a afirmat Dan Suciu, la data de 18 aprilie a.c..

O nouă afacere pentru clientela politică portocalie

Finanţarea proiectării, construcţiei şi exploatării locuinţelor ar urma să fie asigurate de către investitorii privaţi din surse proprii sau atrase, în timp ce Agenţia Naţională pentru Locuinţe va finanţa structurarea economică, tehnică şi juridică a proiectelor, inclusiv elaborarea studiilor de fundamentare a deciziei de concesionare şi a documentaţiilor de atribuire a contractelor necesare implementării Programului, din surse de la bugetul de stat. Investitorii privaţi vor primi în contrapartida locuinţelor realizate, o cotă-parte din chiriile încasate, însoţită de plata unor plăţi unitare periodice, ce urmează a fi rambursate, de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Dincolo de scopul electoral al programului, dacă proiectul va fi implementat, se anunţă o nouă afacere pentru clientela politică portocalie.