Concertul „Andre Rieu, Life in Maastricht 2011”, la cinema „Patria”

0
342

În perioada 27 aprilie – 3 mai, de la ora 19.30, craiovenii îl vor putea urmări pe regele valsului, violonistul André Rieu, într-un spectacol înregistrat în iulie 2011, în Piaţa Vrijthof, din Maastricht (Olanda). André Rieu interpretează pe o vioară Stradivarius din 1667, artistul fiind Cavaler al Ordinului Lions (Olanda, 2002), Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor (Franţa, 2009), cât şi posesor al Medaliei de Aur a Republicii Austria (2011). Spectacolul este înregistrat şi va fi proiectat la cinematograful „Patria” în condiţii de High Definition (2K), cât şi cu sunet Dolby Digital Surround 5.1,  durează trei ore (cu o pauză de 15 minute), iar un bilet costă 30 de lei.

 Pentru cei încă nefamiliarizaţi cu notorietatea violonistului, dirijorului şi showman-ului André Rieu, să spunem că artistul este cel care, interpretând „Al doilea vals” al lui Dimitri Şostakovici, a reuşit în 2009 performanţa de a ridica în picioare peste 55.000 de spectatori, pe Amsterdam Arena, înaintea meciului de fotbal dintre Ajax şi Olympic Marseille.

André Rieu este binecunoscut auditoriului internaţional (concertează cu mult succes în Europa, America de Nord, Japonia, Australia), numărul de albume scoase în decursul anilor depăşind cifra 40, cu vânzări globale de CD-uri sau DVD-uri în peste 20 milioane de exemplare, interpretările sale şi ale orchestrei de 43 instrumentişti care îl acompaniază (The Johann Strauss Orchestra) devenind în timp de-a dreptul legendare. Vânzările de discuri au atins tiraje de aur sau platină în mai multe ţări (spre exemplu, opt tiraje de platină în Olanda). Artistul şi orchestra sa sunt câştigătorii unei serii întregi de premii muzicale, incluzând două premii „World Music Awards”.

Notorietatea deosebită a concertelor marca André Rieu este dată nu doar de repertoriul de piese clasice interpretate, deosebit de populare, dar şi de entuziasmul şi buna dispoziţie pe care artistul şi orchestra sa reuşesc să le insufle publicului. Anual, André Rieu şi The Johann Strauss Orchestra susţin la Maastricht o succesiune de patru-şase spectacole. Seară de seară, aceste concerte reuşesc să aducă în piaţa centrală Vrijthof câte nouă-zece mii de spectatori, care şi-au cumpărat biletele cu un an în urmă, publicul provenind în bună parte din străinătate, sosit din varii colţuri ale lumii, special pentru a asista la acest eveniment muzical aparte, care îi conferă oraşului statutul de Mecca muzicală.

Spectacolul prezentat în zilele următoare la cinematograful „Patria” din Craiova se derulează după un binecunoscut tipic, André Rieu având o serie de invitaţi. Invitatul special al serii este actorul britanic Sir Anthony Hopkins, cel care cu 50 ani în urmă a compus un splendid vals („And the Waltz Will Go On”), piesă rămasă totuşi necunoscută până în zilele noastre. André şi orchestra sa sunt primii muzicieni care interpretează public acest vals inedit.

„Mă umple de bucurie de-a vă putea împărtăşi concertul meu preferat, de la Maastricht, oraşul meu natal. Va fi o seară magică, cu invitaţi speciali. Veniţi şi bucuraţi-vă de muzica mea, pe marele ecran de cinema” – iată ce transmite André Rieu publicului său internaţional care va urmări acest spectacol.