Razie de amploare în Dolj

0
476

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Dolj au organizat o razie în tot judeţul, pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, a activităţilor comerciale ilicite şi a altor fapte antisociale, precum şi a abaterilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice. La acţiune au participat inclusiv jandarmi şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale. Au fost instituite 44 de filtre rutiere, fiind controlate aproape 900 de autovehicule, iar peste 200 de agenţi economici (baruri şi discoteci) au fost verificaţi, fiind legitimate 1.500 de persoane, dintre acestea peste 300 fiind şi controlate corporal. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 77.000 de lei, s-au reţinut nouă permise de conducere şi două certificate de înmatriculare şi s-a confiscat marfă de peste 1.000 de lei.