România nu poate fi un actor regional relevant fără o armată modernă şi o industrie de securitate puternică. Sub acest titlu, New Startegy Center a elaborat în martie 2017 un Document de politici publice de o importanţă evidentă prin prisma datelor şi informaţiilor cu caracter de specialitate puse în discuţie.
România nu poate fi un actor regional relevant fără o armată modernă şi o industrie de securitate puternică, se precizează încă din debutul documentului. Se mai arată că, în prezent, România se confruntă cu “subfinanţarea cercetării militare de către stat şi cvasi-inexistenţa unei cooperări publicprivat în domeniu. Nu există o strategie interinstituţională care să determine un proces coerent de cercetare şi dezvoltare de tehnologii de securitate. Din 1990 nu s-a dezvoltat niciun proiect naţional major, apt să înzestreze armata şi să asigure exportul unor produse fabricate în România, care să înglobeze tehnologie avansată.”
Mai mult, New Startegy Center arată cu date verificabile că “în 1989, industria de apărare naţională deţinea aproape 100 de întreprinderi cu circa 130.000 de angajaţi, exportul românesc de armament atingând cifra de 800 milioane dolari. După reorganizări succesive, astăzi mai funţionează 22 de întreprinderi cu capital de stat, din care 15 sunt grupate în cadrul CN ROMARM SA, companie naţională subordonată Ministerului Economiei. Industria de securitate este reprezentată şi de 17 companii private”.
Documentul mai arată că industria de armament riscă să se plafoneze în anumite valori ale exportului din cauze multiple. “Ceea ce a salvat în bună măsură industria de securitate naţională a fost exportul. Exporturile de armament ale României au evoluat astfel în ultimii 5 ani: 2010 – 163 milioane USD, 2011 -180,8 milioane USD, 2012 – 106,1 milioane USD, 2013 – 235,1 milioane USD, 2014 – 211,3 milioane USD, 2015 – 176,6 milioane USD, 2016 – 186,1 milioane USD. Sunt însă şi multe cazuri de comenzi neonorate la timp din cauza tehnologiei învechite, fapt ce reflectă posibila atingere în curând a unui prag limită a exporturilor în lipsa unui plan real de retehnologizare, susţinut de investiţii importante”.
Despre vecinătatea României cu marea forţă militară rusească şi provocările actuale, Documentul de politici publice elaborate de New Strategy Center este categoric: “Ameninţările diversificate ale războiului de tip hibrid au efect asupra cerinţelor pentru industria de apărare. NATO şi România trebuie să ia în considerare creşterea consistentă a forţei militare ruse la Marea Neagră, după anexarea ilegală a Crimeii. Până în 2025 Moscova intenţionează să construiască 30 de nave de luptă pentru flota Mării Negre, efortul financiar fiind preconizat la peste 2 miliarde USD. În Crimeea au fost dislocate forţe aeriene care testează capacitatea de reacţiei a statelor NATO tot mai des, au fost dislocate sisteme de rachete capabile să loveasca ţinte din România, Bulgaria sau Turcia. Rusia crează o reţea de capabilităţi avansate tehnologic de tipul A2/AD (antiaccess, area denial) care au drept scop blocarea accesului forţelor NATO în zona Mării Negre şi creşterea relevanţei militare ruse în estul Mediteranei. În contextul intervenţiei militare ruse în Siria, flota Mării Negre a căpătat o şi mai mare importanţă pentru operaţiunile din estul Mediteranei de susţinere a forţei expediţionare ruse. Obsesia seculară a Rusiei de a avea acces la mările calde este susţinută în prezent cu importante resurse de către Kremlin, infrastructura militară a Crimeii fiind vitală pentru susţinerea logistică a bazei de la Tartus, din Siria. Răspunsul la aceste evoluţii nu poate fi decât descurajarea credibilă, demonstrată prin capabilitatea de reacţie rapidă şi precisă la ameninţările intempestive fie hibride, fie convenţionale, dar “deghizate”, în atacuri asimetrice sau cibernetice”.
Ce este de făcut? Tot New Strategy Center oferă câteva direcţii de acţiune. “Este vital ca noul Guvern, instalat în ianuarie 2017, să menţină angajamentul ca Armata să beneficieze de o finanţare de 2% din PIB în decada 2017-2027. Fără o predictibilitate a alocărilor bugetare, este imposibil ca MApN să gestioneze în mod serios un amplu proces de dotare a Armatei cu tehnică de luptă modernă şi să susţină, împreună cu Ministerul Economiei, o politică coerentă de implicare a industriei naţionale de securitate în programele de achiziţie pentru Armata României. Din punct de vedere programatic, Guvernul Grindeanu şi-a asumat acest obiectiv: ,,În scopul realizării graduale a capabilităţilor asumate, politica de apărare trebuie să conducă la asigurarea condiţiilor pentru implementarea Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026. Din perspectiva resurselor financiare alocate apărării, începând cu anul 2017, vom susține asigurarea nivelului de 2% din PIB. Finalizarea strategiei de achiziţii 2017 – 2020 privind dotarea Armatei Române în primul semestru al anului 2017.,,(Programul de guvernare– pag.126).
Şi, de asemenea, se formulează un avertisment cât se poate de riguros. “Dacă nu se iau măsuri rapide în plan legislativ pentru a accelera procesul de achiziţie de tehnică de luptă, în conformitate cu programele asumate de MApN şi validate la nivelul CSAT, estimăm că există riscul major ca MApN să nu poată cheltui fondurile prevăzute pentru înzestrare în acest an. Amintim faptul că în 2017, din cauza procedurilor greoaie, din 7 miliarde lei credite de angajament destinate MApN pentru achiziţii de tehnică de luptă şi muniţie, instituţia a contractat produse totalizând doar 1 miliard lei. În 2017, nu mai vorbim doar de credite de angajament, ci de cea mai mare sumă pe care Armata o are pusă la dispoziţie de la buget pentru echipamente militare. Dacă se va ajunge în situaţia ca în a doua jumătate a anului MApN să fie obiectul unor rectificări bugetare negative, acest fapt va pune sub semnul întrebării nu doar capacitatea instituţională de a demara cu succes programe de anvergură, dar şi voinţa noastră ca ţară de a arăta că suntem la nivel NATO un partener predictibil”.
New Strategy Center este un ONG care asigură un cadru de dezbateri pentru subiecte de maximă importanţă pentru România şi un laborator de idei şi proiecte strategice în domeniile importante din perspectiva intereselor naţionale. Ne dorim să strângem în jurul New Strategy Center oameni de valoare, cu o solidă experienţă profesională, care susţin valorile euro-atlantice.
New Strategy Center propune spre dezbatere teme relevante pentru interesele naţionale, atât din perspectiva ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, cât şi din cea a oportunităţilor pentru dezvoltarea economică a ţării. Totodată, securitatea în regiunea extinsă a Mării Negre şi în spaţiul balcanic, zone unde România are interese evidente, se află în atenţia New Strategy Center, care a elaborat studii pe acestă tematică în parteneriat cu think tank-uri din SUA, Turcia, Italia, Croaţia. Apărarea, legătura dintre modernizarea armatei şi dezvoltarea industrială, securitatea energetică, provocările legate de ameninţările hibride, securitatea cibernetică, războiul informaţional, securitatea financiară sunt câteva dintre domeniile asupra cărora New Strategy Center işi concentrează activitatea.
Preşedintele Consiliului de administraţie al New Strategy Center este Ionel Niţu, lector universitar doctor şi profesor asociat, autor al mai multor cărţi, studii şi articole. Totodată, el este şi preşedintele Asociaţiei Specialiştilor pentru Informaţii in Afaceri (ASIA). Una dintre lucrările sale, “Intelligence Analyst Guide: A Digest for Junior Intelligence Analysts” este indexată de însăşi CIA, la capitolul Studii de Intelligence. Este, totodată, un reputat specialist în metode şi proceduri utilizabile în analiza de intelligence. Să mai amintim că, Ionel Niţu extinde, detaliază şi completează cercetarea iniţiată în capitolul „Metodologia procesului de analiză” din cartea „Analiza de intelligence” (Bucureşti, Editura Rao, 2012, pp. 153-156). Drept metode sunt reţinute: Analiza ipotezelor concurente, Brainstorming-ul, Metoda Delphi, Metoda Scenariilor, Avocatul diavolului şi Red team. Este expusă o procedură pe care de altfel a şi creat-o, descrisă ca „3V” (verificare, validare şi valorificare). Ea este denumită „Procedura conformităţii interne” şi „reprezintă paşii prin care analistul verifică informaţiile obţinute de zona de culegere”
