Marţi, 22 martie, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a avut loc şedinţa publică pentru restrângerea de activitate a cadrelor didactice, aşa cum prevăd normativele în vigoare. Au fost ceva probleme, rămase pentru soluţionare, cu atât mai mult cu cât se intră într-o nouă etapă a mobilităţii cadrelor didactice.
În cadrul şedinţei publice, au fost depuse 65 de dosare de evaluare, pentru care au aplicat 54 de cadre didactice. „În general, nu au fost foarte multe imperfecţiuni, dar, recunosc că au existat dificultăţi la catedra de Limba şi literatura română, unde au fost zece profesori, dar unii dintre ei nu au acceptat restrângerea şi au optat pentru detaşarea în interesul învăţământului. De asemenea, au fost probleme la disciplina Matematică, unde au fost şase posibilităţi de restrângere, dar s-a solicitat, fiind vorba în principal de Craiova, de o posibilitate de a fi lângă localitatea de domiciliu. Toate cazurile vor intra şi vor fi dezbătute în faza următoare a mişcării de personal”, a declarat prof. Janina Elena Vaşcu , inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi preşedinte al Comisiei judeţene de mobilitate a personalului didactic.
Începe o altă etapă
S-a intrat, acum, în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar. „Cadrele didactice care participă în această fază pot depune cererile, într-un dosar, până pe 30 martie, la ora 12:00, la sediul ISJ Dolj, în secretariat, conform unui orar bine stabilit. Mapa trebuie să conţină, pe lângă documentele de identitate, unitatea de învăţământ la care solicitantul este titular; disciplina la care doreşte să participe la pretransfer (dacă are mai multe doleanţe, pentru fiecare este necesar un dosar); proba practică, acolo unde este cazul. Referitor la cea din urmă probă, aceasta se va desfăşura pe 4 aprilie, conform unei planificări care va fi efectuată pe 31 martie. Mai este de adăugat că, pentru această etapă, cadrele didactice pot opta atât pentru posturile vacante, cât şi pentru cele care se vor disponibiliza”, a mai menţionat Janina Elena Vaşcu.