Program de radioterapie pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice

1
310

Începând cu data de 1 mai a.c, pacienţii cu afecţiuni oncologice vor beneficia de un subprogram de radioterapie distinct, în cadrul programului naţional de oncologie. Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a semnat un Acord cu Banca Mondială pentru deschiderea de noi centre de radioterapie, numărul acestora fiind deficitar în prezent. Proiectul va beneficia de 40 de milioane de euro prin programul cu Banca Mondială.

Autorităţile sanitare au recunoscut că radioterapia este sectorul cel mai vitregit din oncologie, având în vedere că există încă pacienţi pe listele de aşteptare pentru aceste proceduri. Până anul acesta, România nu a dezvoltat un sistem naţional de radioterapie, însă acum se doreşte schimbarea modului de organizare şi implementare a programelor naţionale de sănătate. În acest sens a fost elaborat un subprogram exclusiv de radioterapie care va beneficia de alocarea unui buget distinct, fapt ce va permite o mai mare predictibilitate şi adaptare la nevoile reale ale pacientului oncologic. În cadrul acestuia tratamentele de radioterapie vor fi decontate integral atât în unităţile sanitare de stat, cât şi în cele private.

Peste 20.000 de doljeni suferă de afecţiuni oncologice

Dezvoltarea programului de radioterapie ar trebui să se producă în contextul în care, de la un an la altul, numărul cazurilor nou diagnosticate de cancer a crescut  constant în judeţul Dolj. În prezent, peste 20.000 de doljeni se luptă cu această boală necruţătoare. În fiecare lună, în evidenţele spitalelor craiovene apar mai mult de  două sute de noi cazuri. În judeţul Dolj se află în evidenţă 22.302 de pacienţi cu afecţiuni oncologice, în ultimul an fiind înregistrate 2.529 de cazuri noi. Pe primele locuri s-au situat cancerul bronhopulmonar (352 de cazuri noi), cancerul colorectal (335 cazuri noi), cancerul de sân (279 de cazuri noi), de stomac, cancerul de prostată şi cancerul de vezică urinară.

Datele statistice din ultimii ani, plasează România printre ţările situate pe un loc mediu în ceea ce priveşte rata mortalităţii în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Există o tendinţă de creştere a îmbolnăvirilor şi a mortalităţii prin cancer, valabilă pentru mediile urban şi rural, mai ales în rândul bărbaţilor. Din punctul de vedere al structurii morbidităţii şi mortalităţii, pe sexe, în raport cu localizarea tumorală, statistici recente arată că la bărbaţi, pe primul loc al ratelor de mortalitate prin cancer se situează cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, de prostată, de stomac, vezică biliară şi bolile maligne de sistem. La femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital, de cancerele colorectal, bronhopulmonar şi bolile maligne de sistem.

Numărul de pacienţi cu cancer va creşte în următoarele două decenii

Aproximativ 30% din decesele cauzate de cancer au avut la bază cinci factori principali de risc, comportamentali şi dietetici: un indice de masă corporală crescut, consumul redus de fructe şi legume, lipsa exerciţiilor, fumatul şi consumul de alcool. Fumatul este cel mai important factor de risc, fiind cauza a aproximativ 20% dintre decesele cauzate de cancer şi a circa 70% din decesele provocate de cancerul pulmonar. În zonele cu venituri medii şi mici, infecţiile virale sunt responsabile pentru circa 20% din decesele provocate de cancer. Spre exemplu, virusul hepatitei B (HBV), virusul hepatitei C (VHC) şi anumite tipuri de papilomavirus uman (HPV) cresc riscul de a dezvolta cancer hepatic sau de col uterin, iar infecţia cu HIV este responsabilă, la rândul său, pentru un risc crescut de cancer de col uterin.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.