Mihai Voicu, cu „tata la şcoală” pentru că… „l-au bătut” colegii

0
232

Mihai Voicu, deputat liberal de Dolj şi încă liderul de facto al liberalilor din teritoriu, se preface a nu înţelege ceea ce se petrece în „ograda” păstorită. Unde, de mai multă vreme, când ajunge prin Dolj, stă aşezat pe un fotoliu şubred, care scârţâie urât al dracu’. Tot ce s-a întâmplat săptămâna trecută asta sugera: nu mai are sprijinul greilor din PNL. Că e tare cu priceperea sau se preface, este o chestiune care îl priveşte, însă aducerea lui Crin Antonescu la Craiova, în regim de urgenţă, pentru o declaraţie „de încredere”, seamănă cu „venirea la şcoală” a unuia dintre părinţi, când odrasla era luată în tărbacă de către ceilalţi colegi năbădăioşi. Apă de ploaie. Fiindcă în „cantonament” primari, consilieri locali, şefi de deconcentrate, chiar „coledzii” parlamentari – zâmbitori şi afabili când îl întâlnesc – i-o coc de mai multă vreme, cum se spune. Cu răbdare. Ca la partid. Şi patentul l-au avut la îndemână. Caracter deosebit, „ales” chiar, reprezentantul Guvernului în teritoriu, desemnat de Mihai Voicu – acum îi cere demiterea – pentru gesturi incompatibile, în care a dobândit „calificare”. Că problemele de „bucătărie internă politică” lasă rece spaţiul public este o realitate. Altele sunt grijile omului de rând, nu cât de iubit sau stigmatizat este Mihai Voicu şi dacă rămâne ori ba cocoţat în PNL Dolj. Mai mult inert decât resimţit, cât de cât, în viaţa comunităţilor arondate circumscripţiei electorale în care a ajuns parlamentar. Fireşte, nu e singurul în această postură. Ce faptă măreaţă a făcut deputatul Mihai Voicu, prin părţile locului, de când este în Parlament? Câte conferinţe de presă a ţinut, în care să explice laborioasa sa activitate? Desemnând în nişte funcţii bine plătite o clientelă liberală locală, care acum geme de spaima basculării, sau cochetează pe şest cu social-democraţii, Mihai Voicu a vrut să arate vrăjmaşilor că încă are susţinerea centrului, adică a lui Crin Antonescu, venit pe post de dădacă. N-o mai are, în schimb, pe cea strict necesară şi, boală lungă, adică după alegerile europarlamentare, cum s-a spus, deznodământ sigur. Prea convins de criteriile sale, de inteligenţa proprie, de faptul că e „iubit şi stimat”, Mihai Voicu s-a trezit în dizgraţia liberalilor doljeni, care i-au inventariat sofismele, contestându-l. De la penumbre, fiindcă e venetic, până la încremenirea în proiect, cum spunea cine spunea. S-a dorit doar dilematic. Episodul de ieri, destul de confuz, greu de limpezit, mai ales că autocritica tovărăşească n-are ce căuta la liberali, aşijderea căinţa, pentru care nu există „prea târziu”, n-are decât o singură ieşire: demisia. Mult mai onorabilă decât să pomenească de lucrăturile subterane ale celor alături de care cultiva, până deunăzi, pişicherlâcul rentabil, mai tare decât buna cuviinţă.