Prinşi la furat de ţevi

0
345

Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, aflate în patrulare pe raza localităţii Tălpaş, în zona parcului petrolier “Dealul Vârtejului”, au surprins în flagrant, joi seara, în jurul orei 22.00, doi bărbaţi care tăiau o ţeavă din fier. Jandarmii i-au oprit pe cei doi, i-au legitimat, constatând că se numesc Gheorghe Văduva, în vârstă de 34 de ani, şi Cristian Perca, de 31 de ani, ambii din localitatea Tălpaş. “În urma primelor verificări a rezultat că persoanele în cauză au reuşit să taie o ţeavă aparţinând OMV Petrom, folosită în trecut pentru injectarea sondei, pe care au secţionat-o în patru bucăţi, asupra lor fiind găsite o cazma, un bomfaier şi trei pânze de bomfaier, instrumente ce au fost folosite pentru săpare şi tăierea fierului. Cei în cauză au declarat că intenţionau să folosească ţeava la domiciliu, pentru diverse lucrări. Pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii furt calificat şi urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare”, a precizat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.