Mali: Trei morţi, 40 de răniţi şi frontierele închise

0
303

Trei persoane au fost ucise, potrivit Amnesty, şi 40 rănite în Mali, în timpul loviturii de stat contra preşedintelui Amadu Tumani Ture, anunţată de militarii care au închis frontierele, decretând interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii. Evenimentul suscită o vagă condamnare externă. „Preşedintele este bine în Bamaco” şi „într-o tabără militară, conduce comandamentul”, a afirmat o sursă militară loialistă, care a fost confirmată de un membru al anturajului preşedintelui, atestând că este un membru al gărzii prezidenţiale. Toţi au respins zvonul refugierii într-o ambasadă străină sau într-o ţară vecină. Mali, ţară întinsă, enclava Africii de Vest, urma să organizeze, la 29 aprilie, alegeri prezidenţiale, în pofida unei rebeliuni tuareg, declanşată la mijlocul lunii ianuarie şi care a provocat deplasarea a 206.000 persoane din Mali în ţările vecine, potrivit ONU. Totul a început miercuri după-amiază, când soldaţii s-au răsculat pentru a cere mai multe resurse pentru războiul contra rebelilor din nord, regiune imensă şi deşertificată, afectată de activitatea grupurilor islamiste înarmate, incluzând al-Qaeda sau Maghrebul Islamic (Aqmi) şi diverşi traficanţi. Răscoala, începută în garnizoana Kita, la 15 km de Bamaco, s-a extins în Kuluba, lângă Bamaco, unde se găseşte preşedinţia, apoi în capitală şi Gao (nord-est), care găzduieşte un comandament anti-rebeliune al armatei. Joi, soldaţii răzvrătiţi au anunţat „sfârşitul regimului incompetent” al preşedintelui Ture, decretând disoluţia tuturor instituţiilor şi stare de asediu. Au fost închise frontierele până la noi ordine şi invitaţi funcţionarii la reluarea lucrului, pentru marţi, 27 martie. Pe 26 martie, care marchează căderea, în 1991, a regimului lui Mussa Traore. Anunţul puciului a suscitat o vagă condamnare şi apeluri la restabilirea ordinii constituţionale, sub ameninţarea unor sancţiuni contra ţării din partea Comunităţii Economice a Statelor Africane de Vest, Uniunii Africane, Algeriei, Marocului, Nigeriei, Africii de Sud, Franţei, SUA, Germaniei, ONU, UE şi Organizaţiei Internaţionale pentru Francofonie, Uniunii Africane, Organizaţiei Islamice. Franţa a decis suspendarea cooperării cu Mali şi a cerut respectarea integrităţii fizice a preşedintelui Ture şi eliberarea persoanelor deţinute. SUA au cerut revenirea imediată la ordinea constituţională în Mali, ameninţând cu reexaminarea ajutorului de 137 milioane dolari vărsaţi anual acestei ţări. germania regretă luarea puterii în mod anticonstituţional, de către armată, şi a cerut protagoniştilor să renunţe la violenţă.