Elevii de la „Henri Coandă” discută despre violenţa în şcoală

0
761

„Te simţi bine în şcoala ta: relaţiile interpersonale în cadrul colectivului” este tema aleasă spre a fi dezbătută în cadrul parteneriatului educaţional „Adolescenţi siguri de ei într-o lume nesigură”, iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, în colaborare cu Liceul Teoretic „Henri Coandă”. Întâlnirea are loc astăzi, ora 14.00, chiar la sediul liceului, unde elevii vor prezenta câteva eseuri despre violenţa în şcoală şi unde vor fi prezenţi şi psihologul şcolii, dar şi profesorul de Psihologie.

„Adolescenţii trăiesc într-o lume aflată în continuă schimbare, sunt zilnic bombardaţi de informaţii, sunt copii şi, peste noapte, vor să devină adulţi. Modelele lor de viaţă sunt vedete TV sau prieteni mai mari: le imită ţinuta, comportamentul şi modul de exprimare. Toţi au idealuri şi tind să le atingă, dar au şi temeri, descurajări şi nelinişti. Aceştia sunt copiii noştri adolescenţi, pe care noi trebuie să încercăm să-i ajutăm să-şi formeze personalitatea şi să-şi cultive respectul de sine”, spun reprezentanţii bibliotecii doljene, motivând iniţierea acestui parteneriat educaţional.

Psihologul Mihail Jianu va fi ca de fiecare dată alături de elevii clasei a X-a B de la Liceul Teoretic „Henri Coandă”, coordonaţi de prof. Verona Popa şi prof. Denisa Pasăre, identificând problemele cu care se confruntă adolescenţii şi formulând sugestii şi soluţii posibile pentru fiecare caz prezentat.