Pactul Ecologic şi bugetul UE, două subiecte de interes pentru Oltenia

0
1496

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a vorbit ieri, în cadrul conferinţei de presă, susţinută la sediul PNL Dolj, despre Pactul Ecologic şi bugetul Uniunii Europene. Sunt două subiecte de interes major pentru noi şi care au legătură unul cu celalalt.

          „Sunt două subiecte care se discută foarte mult acum, la Parlamentul European. Este vorba despre Pactul Ecologic şi despre bugetul pe următorii şapte ani. Sunt legate între ele pentru că se spune că viitorul buget european trebuie să finanţeze Pactul Ecologic. Am fost la o conferinţă, la Bucureşti, la Camera de Comerţ, alături de conduceerea PNL şi de mai mulţi miniştri, unde am discutat despre „Implicaţiile Pactului Ecologic asupra României”. Eu cred că în perioada următoare sectorul economic trebuie să aibă o intervenţie foarte hotărâtă în ceea ce priveşte viitoare dosare legislative”, a explicat deputatul european.

Nu s-a ajuns la niciun acord comun pe buget

            Pe de altă parte, săptămâna trecută a avut loc şedinţa Consiliului European şi nu s-a reuşit să se ajungă la o concluzie în ceea ce priveşte bugetul. „Era ceva de aşteptat. Propunerea făcută de conducerea Consiliului European era puţin mai mare decât propunenerea făcută de preşedinţia finlandeză. În mod normal, pentru noi provocări este nevoie de alte sume de bani. Preşedintele Consiliului a venit cu o propunere de majorare a bugetului cu 7,5 miliarde euro, bani „proaspeţi”, adică, în plus şi care ne interesează foarte mult. Este acest Pact Ecologic. În 2018, când Comisia  a prezentat proiectul de buget împreună cu cele 32 de dosare politici orinzintale, la fiecare din acelea dosare, scrie că UE vrea să reducă poluarea şi că fiecare dosar va contribui la această ţintă cu o anume contribuţie. Nimic nu este nou, numai că a Frans Timmerman a preluat această idee, a vrut să iasă cu ceva în evidenţă, iar acum a preluat ideea şi preşedintele Comisiei şi aşa am ajuns la acest Pact, care nu are finanţare. Parlamentul European cere de trei ani de zile un fond de tranziţie pentru regiunile care depind de cărbune şi care vor avea mare nevoie de reducerea emisiilor. În Romnia, sunt două regiuni care au nevoie. Noi, Oltenia suntem una dintre ele şi ne interesează foarte mult”, a mai spus Marian Jean Marinescu.