Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a arătat îngrijorat de posibilul deznodământ nefast, din punctul său de vedere, al alegerilor parlamentare din Italia, programate la 4 martie a.c.. Tot la aceeaşi dată va cunoaşte şi deznodământul votului online, la nivelul militanţilor social-democraţi germani (463.723 membri) asupra „contractului de coaliţie” convenit la 7 februarie a.c. între Angela Merkel din partea CDU-CSU şi Martin Schulz înainte de demisia din funcţia de lider al SPD. Situaţia rămâne oricum ambiguă, deşi cotidianul „Bild” a pus în discuţie, în câteva numere consecutive, probitatea partidului social-democrat, atacându-l vehement pe Kevin Kushnert, liderul tinerilor social-democraţi („Jusos”), care militează cu frenezie contra „contractului de coaliţie” prin care partidul său a obţinut, prin negocieri prelungite, cele mai importante portofolii, într-un posibil viitor guvern. În tabăra social-democrată nu este oricum pace şi linişte. Un guvern minoritar nu este deloc dorit de Angela Merkel, iar organizarea de alegeri anticipate ar fi exact ceea ce îşi doreşte Alternativa pentru Germania (AfD), un partid de extremă-dreapta, prezent deja în Bundestag. Deşi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pe ultima turnantă a mandatului, consideră un iminent pericol ceea ce s-ar putea petrece în Italia, unde se prefigurează revenirea în prim-plan a lui Silvio Berlusconi, condamnat pentru fraudă, împiedicat de justiţie să acceadă în funcţia de prim-ministru, dar lider al Forza Italia, partid creditat cu 18%. Coaliţia anunţată, mai cuprinde Liga de Nord (14%) şi Fratelli d’Italia (formaţiune anti-europeană, creditată cu 4-5%). Cu 37-38%, cât estimează analiştii, că ar putea obţine coaliţia de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi, scorul pare insuficient pentru a forma viitorul guvern, dar oricum este mai mare decât al forţelor de centru-stânga, creditate cu 27%, procent în cadrul căruia Partidul Democrat, condus de Matteo Renzi, ar avea 24-25%. Deocamdată, premierul italian, Paulo Gentiloni, rămâne calm, ceea ce nu înseamnă ca e şi sigur de „blocarea” adversarilor politici, prin votul popular. Partidul anti-sistem „Mişcarea Cinci Stele” (M5S), condus de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Luigi di Maio, are 28% în sondaje, însă refuză orice coaliţie. Lucrurile par îngrijorătoare: 10 milioane de alegători, din cei 51 de milioane cu drept de vot, sunt indecişi. La 81 de ani, revenirea lui Silvio Berlusconi în prim-planul vieţii politice italiene reprezintă un come-back aiuritor, dar periculos pentru Bruxelles. Fiindcă, atât alegerile interne din SPD-ul german, cât şi campania electorală din Italia, au pe undeva un numitor comun: chestiunea migranţilor. Pe acelaşi aliniament, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia, care resping cotele de refugiaţi. Italia a primit pe teritoriul său peste 600.000 de migranţi, iar alte mii şi-au pierdut viaţa în apele Mării Mediterane venind de pe coastele tunisiene şi libiene. Un viitor guvern italian, cu un premier apropiat de Silvio Berlusconi, desemnat chiar de acesta, este un vis de coşmar, nu doar pentru Jean Claude Juncker, dar pentru toată conducerea UE de la Bruxelles. Pe fondul „Brexit”, al crizei catalane, care fragilizează guvernul Mariano Rajoy, ceea ce se prefigurează în Italia nu este de bun augur, în condiţiile în care nici tandemul franco-german nu pare a mai prinde turaţia avută. În aceste circumstanţe, „evenimentele de la Bucureşti” nu îl lasă indiferent pe Jean Claude Juncker şi aparent îl impacientează, din moment ce săptămâna viitoare vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, va face o vizită oficială de două zile la Bucureşti.
