Peripeţiile lui Pinocchio, la Teatrul de păpuşi

0
388

Povestea păpuşii de lemn care trece printr-o mulţime de peripeţii, din care învaţă ce înseamnă să fii bun şi ascultător, drept recompensă Zâna cea Bună transformându-o într-un băieţel adevărat, este spusă din nou de actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”. Cei care doresc să o (re)vadă sunt aşteptaţi mâine, 25 februarie, ora 12.00, la Teatrul Liric „Elena Teodorini”. Spectacolul „Pinocchio” – în regia lui Cristian Pepino, scenografia Cristinei Pepino, pe muzica lui Dan Bălan – a avut premiera în anul 2008 şi deţine în palmares opt participări la festivaluri internaţionale ale teatrelor de păpuşi şi patru premii, obţinute la Festivalul Internaţional de la Shanghai şi la cel al Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti. Actorii care dau viaţă personajelor sunt Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Adriana Ioncu şi Mihai Brumă-Uzeanu. Luna viitoare, programul Teatrului „Colibri” cuprinde spectacolele „Harap Alb” (3 martie), „Motanul încălţat” (10 martie), „Inimă de piatră” (17 martie), „Dănilă Prepeleac” (24 martie) şi avanpremiera „Sarea-n bucate” (31 martie).