Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989 – Zona Oltenia – omagiu pentru Mica Unire de la 1859

0
606

Zona Oltenia a Blocului Naţional al Revoluţionarilor – 1989 a ţinut să aducă un omagiu, la aniversarea de la Mica Unire, din 24 ianuarie 1859, când cele două Principate Române, Ţara Românească şi Moldova, şi-au ales un singur conducător: Alexandru Ioan Cuza. “În urmă cu 163 de ani, românii şi-au ales un singur Domnitor. A fost, atunci, vorba de o unitate de suflet. S-au pus bazele României Moderne. Această unitate a devenit permanentă. În 1989, în decembrie, România a răsturnat o dictatură, tot pe baza unităţii poporului român. Vrem să ducem mai departe acest deziderat, deoarece, acum, mai mult ca oricând, este nevoie de unire. Pentru cei care au luptat atunci nu putem decât să aducem cuvinte de laudă şi omagii permanente. Fără ei, nu eram ce suntem în prezent. De aceea, vom continua acest drum al unităţii naţionale. La Mulţi Ani, România!”, vom fi mereu alături de tine”, se arată în comunicatul Zonei Oltenia – BNR – 1989, semnat de preşedintele Marian Trandafirescu.