„Celebrăm astăzi Unirea Principatelor într-un context cu totul deosebit, pentru că se împlinesc în acest an două secole de la nașterea celui care, prin dubla sa alegere ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești, ajungea să personifice împlinirea unei aspirații pentru care generații la rând luptaseră, de-a lungul veacurilor.
Evocăm o filă de istorie care cuprinde o întreagă lecție despre responsabilitate și cutezanță, despre loialitate și înțelepciune, un capitol din care se desprind, ca un mesaj testamentar, cuvintele marelui Alexandru Ioan Cuza: «Ne place a crede că și în viitor veți fi vrednici de admirarea ce ați insuflat Europei prin actul glorios de la 24 Ianuarie.»
Iar răspunsul prezentului se ridică la înălțimea așteptărilor trecutului. România este un nume rostit cu stimă și apreciere. România acționează, alături de aliații săi, ca un important furnizor de securitate și stabilitate pe plan internațional. România este membru respectat al Uniunii Europene, marea comunitate politică și economică din care de 13 ani facem parte.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, permiteți-mi să vă adresez dumneavoastră, distinșilor participanți la această ceremonie, dar și tuturor craiovenilor și doljenilor expresia deplinei noastre considerații, dorindu-vă ca noul an să stea sub semnul împlinirilor.“