Potrivit „Bild”, Borussia Dortmund solicită 70 de milioane euro, lui Arsenal, pentru a-l ceda pe internaţionalul gabonez Pierre-Emerick Aubameyang (28 de ani). Clubul londonez a avansat o ofertă de 50 de milioane de euro, dar Borussia a refuzat, acceptând în schimb continuarea negocierilor. S-ar putea ajunge, potrivit cotidianului german, la…65 de milioane de euro, până la finele săptămânii. După ce s-a despărţit de Alexis Sanchez şi l-a adus pe Henrikh Mkhtaryan, Arsenal doreşte şi recrutarea lui Aubameyang în acest mercato. Aflat sub contract cu BvB până în 2021, atacantul ar putea avea un salariu de 20 de milioane de euro în Anglia, potrivit „Bild”.