Craiovenii au scos un set din „Cizmă”

0
106

Voleibaliştii lui Pascu au fost eliminaţi în sferturile Cupei CEV de puternica formaţie italiană Diatec Trentino, cu scorul general 6-1

Toată lumea a fost mulţumită la finalul partidei retur din sferturile Cupei CEV, dintre Diatec Energy Trentino şi SCMU Craiova, gazdele calificându-se la pas, iar băieţii lui Pascu văzându-se în posesia setului mult dorit. După cum remarcau şi italienii pe site-ul lor oficial, echipa din Bănie era mulţumită oricum cu atingerea acestei faze, iar un eventual set luat colosului din „Cizmă” era un mare bonus. În Polivalentă a fost doar aproape, în sala „Pala Trento” l-au şi obţinut. După ce gazdele şi-au asigurat lejer calificarea cu două seturi câştigate la diferenţă netă, 25-15 şi 25-16, trupa lui Pascu a obţinut setul de onoare, cu 25-20, evoluţia în acest parţial fiind catalogată drept „de vis” de căpitanul Laurenţiu Lică. Evident, aceasta a venit şi pe fondul relaxării triplei câştigătoare a Champions League, care a folosit şi câţiva jucători tineri, dar care a încheiat apoi conturile cu un 25-15, deşi Craiova s-a lipit de adversar până la 10-10. Disputa n-a trezit prea mare interes, doar 600 de suporteri urmărind cele 90 de minute de volei, la finalul cărora Trentino s-a calificat în Challenge Round, unde va întâlni o echipă provenită din Champions League. De la SCMU Craiova, Milev şi Ghionea au fost cei mai eficienţi. Dan Pascu a început cu: Turanjanin, Bicanin, Voinea, Ghionea, Lică, Milev şi Mărieş – libero, iar apoi au intrat şi: Vâlcelean, Ion, Ene şi Manda.  „Cu acest set adjudecat am demonstrat că nu am făcut deplasarea degeaba în Italia. Diferenţa dintre echipe s-a văzut, dar ne bucurăm că le-am răpit măcar un set italienilor” a spus Laurenţiu Lică. Superstarul gazdelor, polonezul cu origini bulgare Kaziysky, a reuşit 14 puncte, dintre care 4 aşi la meciul 300 pentru Trentino, dar MVP-ul serii avea să fie, la fel ca în tur, Mateo Burgsthaler. „În setul al treilea s-a văzut că şi o echipă cu posibilităţi tehnice reduse precum Craiova ne poate pedepsi, ne poate pune în dificultate dacă nu ne concentrăm aşa cum se cuvine” a spus Burgsthaler. „După ce ne-am asigurat calificarea, câştigând două seturi,le-am dat şansa şi jucătorilor tineri de a evolua şi chiar dacă am pierdut setul 4 era important să le arărăm că avem încredere în ei” a declarat antrenorul bulgar al italienilor, Radostin Stoytchev.

Băieţii întâlnesc Steaua, fetele – Dinamo

Pentru echipa masculină SCMU Craiova urmează meciul din Divizia A1, cu Steaua, programat duminică, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă. Raportul de forţe este clar în favoarea alb-albaştrilor, fapt arătat şi de clasament (locul 4 versus ultimul loc), însă steliştii au început foarte bine returul, obţinând un punct din deplasarea de la Zalău, în runda anterioară. Fetele de la SCMU Craiova au însă o misiune imposibilă, în deplasarea cu Dinamo, astăzi, de la ora 13.30.