Blocurile de dreapta şi de centru-stânga sunt la egalitate în urma alegerilor din Israel

0
334

Blocurile de dreapta şi de centru-stânga sunt la egalitate în urma numărării a 99,5% din buletinele de vot în alegerile legislative de marţi, din Israel, potrivit datelor publicate ieri de Comisia electorală centrală. Blocul de dreapta, condus de Likud-Israel Beiteinou, formaţiunea premierului Benjamin Netanyahu, şi blocul de centru-stânga au obţinut fiecare câte 60 de locuri, potrivit cifrelor publicate pe Internet de Comisia electorală centrală. Premierul de dreapta Benjamin Netanyahu ar urma să se menţină la putere în Israel în pofida contraperformanţei listei sale la alegerile legislative de marţi, care îl va obliga să încheie o alianţă cu un nou partid de centru, câştigător neaşteptat al scrutinului. Partidul de centru Yesh Atid, lansat în urmă cu un an de fostul jurnalist Yair Lapid, a creat senzaţie devenind a doua formaţiune a ţării, cu 18 sau 19 deputaţi, devansând Partidul Muncii (17 deputaţi). Luând act de acest eşec, Netanyahu şi-a anunţat intenţia de a constitui un „Guvern cât mai extins posibil” în faţa militanţilor din partidul său, Likud, la Tel Aviv. El a promis să abordeze imediat această misiune şi l-a presat pe Lapid să i se alăture pentru a „îndeplini lucruri mari pentru Israel”. Yair Lapid, un nou-venit în politică, dar care a căpătat greutate graţie rezultatului de marţi, şi-a exprimat şi el preferinţa pentru un „Guvern cât mai extins”. „Le cer liderilor politici să acţioneze cu mine pentru a forma împreună Guvernul cât mai extins posibil, care va uni elemente moderate de stânga şi de dreapta, pentru o schimbare reală”, a pledat Lapid, adresându-li-se susţinătorilor săi entuziasmaţi la Tel Aviv. Potrivit unui analist de la radioul militar, „Bibi” Netanyahu nu va avea „altă opţiune decât să îi propună unul dintre cele trei mari ministere: Apărare, Afaceri Externe sau Finanţe lui Yair Lapid”. Noul Guvern va trebui să facă faţă programului nuclear iranian şi presiunilor pentru a relansa negocierile cu palestinienii şi să adopte un plan de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar. În discursul său, Netanyahu a afirmat că principala provocare cu care se va confrunta viitorul Guvern este aceea de a „împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară”. Într-o primă reacţie palestiniană, negociatorul Saeb Erakat a declarat pentru AFP că „rezultatele alegerilor israeliene reprezintă o afacere internă israeliană”, dar a precizat că „indiferent de natura coaliţiei guvernamentale, aceasta trebuie să vrea pace şi să urmeze calea unei soluţii cu două state pentru restaurarea credibilităţii procesului de pace”.