Cu o prefaţă semnată de Ion Cristoiu şi o postfaţă aparţinând lui Mirel Curea, doi ziarişti de prim-plan, în media autohtonă, care au habar de „lumea informaţiilor”, generalul (r.) Aurel I. Rogojan şi Dan Andronic stau faţă în faţă, pentru un incitant interviu maraton, întins pe 725 de pagini, care dau conţinutul unei cărţi, apărută recent la Editura Proema, sub titlul „Puterea Umbrei. Istorii din lumea informaţiilor secrete”. Este o reuşită carte de referinţă, pe lângă care am putea spune „Consilier de taină al puterii” (Humanitas 1992), un dialog fabulos pe alocuri între Alexandre Marenches cu Christine Ockrent păleşte de-a dreptul. Aurel Rogojan este un personaj aparte în istoria serviciilor noastre secrete: fost şef de cabinet la generalul locotentnt Iulian Vlad, secretar de stat la Ministerul de Interne, îl va urma pe acesta în demnităţile sale ulterioare, de la adjunct al Ministrului de Interne (1984-1987) până la ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului (1987-1989). După 1989, Aurel I. Rogojan, care a participat nu demult la lansarea cărţii „Confesiuni pentru istorie”, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, a fost implicat în făurirea şi consolidarea SRI. Nu a deţinut, nici înainte nici după decembrie 1989, funcţii de decizie în domeniul intelligence, dar dotat cu o memorie fabuloasă şi o capacitate de sinteză a datelor şi procesarea situaţiilor de tot felul, se dovedeşte un interlocutor de real calibru. Nu e mai puţin adevărat că şi întrebările intervievatorului sunt bine formulate, concise, probând o interesantă cunoaştere de către Dan Andronic a multor amănunte din domeniul intelligence. Un capitol aparte al cărţii: pregătirea şi desfăşurarea „loviturii de stat din decembrie 1989”. Deşi datorită amestecului de scenarii interne şi externe, la care se adaugă nemulţumirile reale ale populaţiei, într-un context geopolitic determinat de înţelegerile sovieto-americane în întâlnirea de la Malta şi nu numai, a fost posibilă şi… revoluţia din decembrie 1989. Nicolae Ceauşescu s-a prăbuşit şi pentru că reuşise să îi nemulţumească exact pe cei de care depindea supravieţuirea sa la putere: activiştii şi lucrătorii Securităţii. După ce ţara îşi plătise toate datoriile externe încă din luna aprilie a anului menţionat. Mai mult, „căderea” lui era dorită, bătrân şi bolnav fiind, şi de nomenclatură, care îl vedea înlocuit cu un comunist cu faţă umană, gen Ion Iliescu. De ce nu a ţinut cont Nicolae Ceauşescu nici măcar de Securitate, rămâne o întrebare la care generalul (r.) Aurel I. Rogojan formulează supoziţii pertinente şi chiar credibile. Cartea „Puterea Umbrei” este una reuşită. Care nu poate lipsi din nicio bibliotecă ce se respectă a istoricilor temeinici. Şi intervievatorul şi intervivatul resping extremele în aprecierea evenimentelor de acum 30 de ani care au dus la „căderea” lui Nicolae Ceauşescu. Dacă primii ani post-revoluţionari au fost dominaţi de viziunea celor care au fost în Piaţa Revoluţiei, a celor care îl dăduseră jos pe Nicolae Ceauşescu, au venit apoi anii în care s-au publicat memoriile celor aflaţi de cealaltă parte a baricadei, unde s-a aflat şi Aurel I. Rogojan. Cu toate acestea, având şansa de a vedea la vremea respectivă documente strict-secrete, sinteze, intervievatul afirmă fără şovăire teza prăbuşirii inevitabile a lui Nicolae Ceauşescu, în condiţiile în care era atacat nu doar din Vest, ci şi din Est, de pe poziţiile comunismului liberal, de pe poziţiile perestroika. Iulian Vlad îl avertizează pe Nicolae Ceauşescu asupra tăvălugului care venea asupra regimului. Se încearcă, spune undeva, dotat fiind cu har narativ de excepţie, Aurel I. Rogojan, „confecţionarea” a unui Vaclav Havel autohton, motiv pentru care Gogu Rădulescu ar fi încercat, se spune, să-l pregătească pe scriitorul Augustin Buzura în perspectiva devenirii acestuia preşedinte al ţării. Revoluţia română nu mai poate fi apărată astăzi doar de cei care efectiv au participat la înfăptuirea ei, din moment ce în Piaţa Revoluţiei, Gelu Voican Voiculescu, unul din actorii evenimentelor din decembrie 1989, sub ochii Jandarmeriei, a fost agresat cu sălbăticie, cum de-acum se ştie. Alcătuită dintr-o succesiune de cadre autonome, fiecare cu referire la fapte, fenomene sau personaje, familiare cititorului, cartea captivează fără drept de apel. Pune în faţă un caleidoscop de dezvăluiri extraordinare, unele de-a dreptul stupefiante care atestă că rareori ceea ce vedem are vreo legătură cu ceea ce s-a întâmplat de fapt.
