Militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj le-au făcut o vizită, marţi, 20 decembrie şi miercuri, 21 decembrie a.c., celor 7 copii din cadrul Centrului de Plasament „Călimăneşti” – Craiova şi celor 20 de copii din cadrul Şcolii Speciale „Sf. Vasile”. Bucuroşi că în Ajunul Crăciunului pot să aducă un zâmbet pe chipurile micuţilor, jandarmii au devenit pentru o clipă Moş Crăciun şi le-au dăruit băuturi răcoritoare şi alimente specifice sărbătorilor de iarnă. De asemenea, joi, 22 decembrie, jandarmii însoţiţi de preotul unităţii au împărţit produse alimentare specifice acestor sărbători, articole vestimentare şi electrocasnice la 5 familii cu diverse greutăţi, din Craiova şi localitatea Sălcuţa, astfel încât copii acestora să se poată bucura de spiritul şi magia Sfintei Sărbători a Crăciunului. Acţiunea s-a desfăşurat voluntar, spiritul acesteia urmărind să demonstreze că omenia, bunătatea şi solidaritatea sunt caracteristice jandarmilor, fiind alături de semenii lor atât de-a lungul anului cât şi cu ocazia uneia dintre cele mai frumoase şi înălţătoare sărbători ale lumii creştine – Crăciunul.