Istoria şi revanşa

0
318
Citeşte mai mult

La 24 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, societatea românească e mai fărâmiţată decât oricând, astfel încât întrebarea dacă ceva şi ce anume ne mai uneşte astăzi devine de o acută legitimitate. Divizarea, în „fronturi” antagoniste din acel ceas de răscruce, s-a multiplicat, sub semnul unor interese care, în numele unor „direcţii” politice cu pretenţii doctrinare, ascund grupuri eterogene, al căror unic şi suveran mecanism este cel al clanurilor. Cu un exasperant gust al inutilului, se risipesc energii, se exhibă umori deversate în solicitări lozincarde, deseori dincolo de o limită în care absurdul gelatinos îşi alocă o bună doză de comic caragialian. Dihotomia buni vs răi este falsa miză a unei confruntări fără vreun orizont. Căci fiecare – individ, parte, grup, parte a unei societăţi grav bolnave – îşi autoproclamă gălăgios şi imperativ îndreptăţirea totală, fără rezerve, ignorând pericolul unei schisme al cărui dezastru îl trăim cu o frenezie deşartă.

Un plus de detaşare de scena confruntărilor belicoase ne mai poate oferi, poate, spectrul unui spectacol în bună parte bezmetic. Sâmbătă seara, pe principalele artere ale Capitalei, câteva mii de protestanţi au oferit, cu siguranţă fără voia lor, un eşantion al unei confruntări „în formă continuată” de-a lungul întregului arc de timp post-decembrist. Întinsul registru al revendicărilor, gama aiuritoare a motivelor, varietatea lozincilor şi disparitatea gesturilor (de la insatisfacţia ca semn al disperării şi al lipsurilor la fronda „insurecţională” asezonată cu arţagul impudic) înscriu, sub lupa unei analize pe cât posibil neutre şi lucide, conturul unei mişcări, în cerc, fără vreun orizont de speranţă.

Departe de mine gândul de a delegitima protestele: reacţii absolut necesare şi utile la prostul serviciu al unei clase politice suprapuse nevoilor stringente ale Ţării şi, prin urmare, deconectate, cum pare, de la mersul real al societăţii. Degringolada în masa dispersă a populaţiei este imensă, acută şi evidentă; sărăcia, în neobosită creştere, loveşte implacabilă mai toate categoriile sociale; unica excepţie e cea a unei minuscule părţi, profitori şi oportunişti, disipaţi pe la mai toate palierele, îmbâcsind instituţiile unui stat intrat aproape în moarte clinică. Ei reprezintă acel jenant – ruşinos şi intrigant – 1 la sută din românime care, într-un recent sondaj, îşi declară deplina mulţumire pentru ceea ce fac, ce au, ce trăiesc. Ei întrupează un paradox – nu doar românesc, ci mondial – al celor puţini şi avuţi pe care crizele din ultimii ani i-au îmbogăţit şi mai mult.

Însă ambiguităţile acestor revolte nu exclud, aşa cum anticipam, nici zonele unei comedii bufe, cu un transparent simţ al ridicolului: citeam, în contextul recentelor proteste, o opinie ce se dorea un îndemn solidar, trimisă tocmai de prin Germania, în care se formula, în vadul celei mai inocente gratuităţi, urarea a „tot succesul să reuşiţi să vă uniţi şi să luptaţi împotriva comunismului”. Ei bine, în condiţiile în care capitalismul cel mai gregar şi mai libidinos zburdă pe plaiurile noastre mioritice în numele divinităţii sale supreme care este profitul cu orice preţ, gestul de a evoca şi clama… anticomunismul este pur şi simplu ilar. Şi încă nu ajunge: USL, ca un fel de entitate „revanşardă”, ar avea, în aceeaşi zăludă dar ilustrativă opinie a dezaxării în care am ajuns, sarcina de a ne „distruge”… «sub „ocrotirea” lui Putin»!? Ba chiar, activând, cică, „lupta internă dintre grupurile infracţionale sovietice şi cele chinezeşti”.

Iată unde-am ajuns. Ar mai rămâne de evocat stafiile lui Troţki, ori ale „menşevicilor”, „deviaţioniştilor” aruncaţi de „internaţioniştii” anilor 50 din istorie direct în beciuri. Şi de ce ne-am mai mira când, pe aici, pe lângă noi, o gazetă contra-oficioasă, născută din fetuşii unor securişti cu acte în regulă, o asemuiesc pe o tânără primăriţă cu… Ana Pauker. De a cărei existenţă, măcar ca nepotrivire de acte de stare civilă, n-avea nici cum să afle, necum să-i mai şi asemuiască. Dar de sub pulpana căreia, a vajnicei jdanoviste, părinţii şi tutorii anti-comuniştilor de vitrină de acum au zbughit în istoria pe care aceştia din urmă se chinuiesc s-o rescrie.

Faptul că, prin toate pieţele Europei din care, chipurile, riscăm să fim ejectaţi pe motiv de… comunism protestele vizează capitalismul, în faza sa de caricatură, şi liberismul globalizat şi năucitor, pare a nu mai avea, pentru unii schivnici „ideologi” dâmboviţeni, nici impactul unei… ştiri.

Seduşi de un timonier cherchelit, victime ale unei anestezii voluntare şi interesate, ei confundă, cu o subţire abilitate de şmecheri, o corabie cu alta, neresemnaţi cu… iminenţa scufundare: alt mod, nărav mioritic, naufragiu. Ca un viol în grup. Al istoriei, iarăşi şi iarăşi compromise.