Geoană: Dacă USL nu funcţionează, PSD va căuta soluţii, se poate guverna şi cu majorităţi mici

0
355
Mircea Geoană

USL are în continuare o şansă de supravieţuire, dar este „ultimul tren”, dacă Uniunea nu va funcţiona mai departe, social-democraţii vor trebui să caute alte „formule”, alte „soluţii”, a declarat, ieri, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, senatorul PSD de Dolj Mircea Geoană. „Trebuie să dăm o şansă – poate ultima şansă – USL-ului să continue (…) Cred că următoarele câteva luni, probabil până în apropierea alegerilor europarlamentare, vor fi decisive pentru acest proiect politic”, a spus Geoană, fost preşedinte ale PSD. El a precizat că „prima noastră preferinţă, ca PSD, e să ţinem USL împreună. (…) Dar dacă nu merge şi nu merge, va trebui să căutăm alte formule, pentru că pe mine mă interesează mai mult decât sigla USL dacă guvernarea este stabilă, dacă majoritatea funcţionează. (…) Cred că acest proiect are în continuare o şansă de supravieţuire, dar este ultimul tren. Dacă acest ultim tren nu va fi folosit de către colegii noştri liberali şi nu vor înţelege că împreună suntem mai puternici, va trebui să găsim alte soluţii şi întotdeuna într-un Parlament atât de fluid ce cel pe care îl avem în acest moment, soluţii se pot găsi, dar nu este prima noastră preferinţă, este ultima nostră soluţie şi o vom folosi doar ca instrument de ultim resort”. Totuşi, senatorul PSD a avertizat că se poate guverna şi cu majorităţi mai mici de 70%, cât are USL. „Nu e obligatoriu să ai 70%! Noi am guvernat în anii 2001-2004, guvernarea PSD de atunci, cu guvern minoritar cu susţinere din Parlament. Şi a mers ceas. Au fost patru ani de zile în care nu a fost vreo sincopă în Parlament cu privire la legislaţie. Se poate guverna şi cu majorităţi mai mici”, a amintit acesta. Revenind la PSD, Geoană spune că toţi social-democraţii sunt obligaţi să îl sprijine pe premierul Victor Ponta, indiferent de decizia pe care acesta o va lua, de a candida sau nu în alegerile prezidenţialele din 2014. Întrebat cum vede posibilitatea ca Victor Ponta să fie „împins” de partid către o candidatură la prezidenţiale, Geoană a răspuns că „Victor Ponta a crescut foarte mult ca om politic şi cred că ştie foarte bine ceea ce este bine pentru el şi ceea ce este bine pentru partid. Noi suntem aici să-l susţinem în demersurile, evident logice şi fireşti, pe care şi le va asuma ca lider al partidului”.