Agenţii Sectorului Poliţiei de Frontieră de la Calafat, acuzaţi de corupţie, arestaţi preventiv

0
856

 

 

Magistrații Tribunalului Dolj au dispus, aseară, 22 noiembrie,  pe numele tuturor celor 23 de agenți  de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Calafat, acuzați de corupție, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în jurul orei 21:30. Cercetările au fost efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub coordonarea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Ordonanțele lor de reținere expiraseră înainte ca judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței să apuce să finalizeze analizarea dosarelor și să decidă dacă dispune sau nu măsuri preventive, motivul întârzierii fiind numărul lor foarte mare. Din această cauză,  cei mai mulți dintre cei 22 de inculpați au fost trimiși la Centrul de Reținere al IPJ Gorj. După miezul nopții în Centrul de Rețineri a mai ajuns încă un polițist, al 23-lea. Marți, 21 noiembrie, ofițerii anticorupție de la mai multe structuri din țară au descins la 26 de adrese de pe raza județului Dolj într-un dosar de corupție la Frontiera Calafat. Mai mulți agenți de poliție de aici sunt suspectați că au luat mită în mai multe rânduri de la persoane care tranzitau granița. Era vorba de bani (valută) și alte produse, unele chiar contrafăcute, precum parfumuri sau țigări. La rândul lor, agenții ar fi dat șefilor parte din mita primită. Sumele erau modice, dar, spun surse din cadrul anchetei, infracțiunile se petreceau în mod repetat.

 

Soluția Tribunalului Dolj

Solutia pe scurt: În baza: art. 202 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) lit. e) din Codul de procedură penală, articolului 223 alin. (2) din Cod de procedură penală şi art. 226 din Codul de procedură penală, Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj . Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:  Lupu Eugen-Cristian, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare; Ţolea Valentin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare;  Floricel Marius Alin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare ; Crăciunoiu Ştefan-Alin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare;  Pipi Nicolae, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare;  Mituleţu Laurenţiu-Mihăiţă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare ; Micu Marius-Florin, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare ;  Pitaru Gabriel-Dănuţ, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare ;  Screciu Viorel-Ionel, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare ;  Lila Marius, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare . 11). Ilievici Gabriel, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii in executare . 12). Lăcusteanu Ştefan-Dan, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare ; Cotoi Ovidiu Florinel, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare ;  Stamina Marian Mugurel, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare ; Florescu Ştefan, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare;  Catrina Iulian, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare ;  Şuşanu Bogdan-Florentin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare ;  Stere Angel-Cristian, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare ;  Cîntărelu Ionel, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare ;  Pîrvan Leonard-Robert, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii in executare ;  Tobă Eduard Gabriel, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare ;  Drăghici Gigi Laurenţiu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare;  Boată Florin Ionuţ, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.11.2023, până la data de 21.12.2023, inclusiv . Respinge cererile de luare a altor măsuri preventive, în baza art. 230 din Codul de procedură penală, dispune emiterea, de îndată, a mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţi. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) CPP onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul Viziru Ionuţ Alexandru în cuantum de 340 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Dolj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în Camera de Consiliu de la data de 22.11.2023, ora 21.32.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  260/2023  22.11.2023