APIA, certificată în managementul securităţii informaţiei

0
425

apiaAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a obţinut certificarea internaţională pentru standardul de securitate ISO 27001:2013, aplicabilă sistemului de management al securităţii informaţiilor. Atestată de Bureau Veritas Certification Holding SAS din Marea Britanie, această certificare garantează faptul că sistemul de management al securităţii informaţiei din cadrul instituţiei este în concordanţă cu cerinţele standardelor de management ale standardului de securitate ISO 27001:2013. Cerinţa privind implementarea standardului de securitate ISO 27001:2013 este prevazută în Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei Europene, Anexa I, potrivit căreia securitatea sistemelor informatice ale agenţiilor de plăţi responsabile de gestionarea şi controlul unor cheltuieli anuale care depăşesc 400 de milioane euro trebuie certificată conform International Standards Organisation 27001: Information Security management systems – Requirements (ISO) – Cerinţe privind sistemele de management al securităţii informaţiilor (ISO) – începând cu 16 octombrie 2016. În conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, APIA funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi gestionează scheme şi măsuri de sprijin acordate fermierilor, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din buget naţional.