Real Madrid: Rafa Benitez, deja „condamnat”

0
296

„Bernabeu cere capete”, scrie cotidianul madrilean Marca. Cele ale lui Perez şi Rafa Benitez, „condamnaţi”, potrivit jurnaliştilor de la publicaţia menţionată. Demiterea lui Rafa Benitez nu este decât o chestiune de timp, patronii clubului, pierzându-şi încrederea în cel numit vara trecută în locul lui Carlo Ancelotti. Real Madrid a fost scufundată, sâmbătă, pe Bernabeu (0-4), în mult-aşteptatul El Clasico şi se află acum la şase puncte în urma rivalei sale în clasament. Devansată este şi de Atletico Madrid. Marca mai spune că Sergio Ramos ar putea fi absent până la finele anului, din cauza unor dureri resimţite la umăr, în ultimele etape evoluând cu ajutorul infiltraţiilor. Presa spaniolă evocă greşelile tactice, în alcătuirea echipei, comise de Rafa Benitez, de acuzaţii nefiind scutit preşedintele clubului Florentino Perez.