A început selecţia elevilor pentru concursuri internaţionale cu tematică agricolă

0
355

În februarie 2016, la Paris va avea loc cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului European pentru Tineri Profesionişti ai Vinului şi a Concursului European pentru Bonitatea Animalelor, manifestări care sunt destinate unităţilor de învăţământ cu şcolarizare în domeniu, iar Salonul Internaţional de Agricultură din Franţa va patrona aceste acţiuni . Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis, în teritoriu, înştiinţări  către liceele cu prerogative în domeniu, pentru a demara procedurile de participare la concursuri.

Având, deja, o tradiţie, concursurile au trezit, de-a lungul timpului, interesul şcolilor care au, în planul de învăţământ, calificările necesare, cerute de către organizatori. Pentru fiecare ţară, poate participa o singură echipă, pe fiecare secţiune, formată dintr-un titular şi o rezervă. Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj s-au trimis înştiinţări către unităţile de învăţământ din teritoriu, pentru a pregăti concursurile. „Până pe 9 decembrie, trebuie finalizate acţiunile din şcoli şi transmiterea, către coordonatorii de la Bucureşti, a materialelor de prezentare. În zilele de 10 – 11 decembrie, se va realiza selecţia naţională, iar pe 15 decembrie vor fi transmise rezultatele finale. Fiecare şcoală va selecta pe ce mai buni concurenţi, care trebuioe să dovedească şi cunoştiinţe în două limbi de circulaţie internaţională – engleză şi franceză. Aceste concursuri contribuie la educaţia  elevilor în domeniul agricol şi la pregătirea profesională în domeniu”, a precizat prof.  Simona Ciulu, inspector pentru învăţământul profesional şi tehnic în cadrul ISJ Dolj. Cei care vor câştiga selecţia naţională vor avea transportul asigurat de către organizatori (în limita maximă de 120 de euro/persoană), cu trei nopţi de cazare gratuite, iar mesele (60 de euro/zi) vor fi suportate tot de către gazde.