Gheorghe Oprescu, primarul comunei Ostroveni: „Valeriu Zgonea este omul pe care contăm în continuare!”

0
835

Valeriu Zgonea, candidatul USL pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 9 Segarcea – Valea Dunării, însoţit de zeci de susţinători, s-a întâlnit, ieri, cu cetăţenii comunei Ostroveni. Cei mai mulţi dintre locuitori s-au plâns de pensiile mici, care nu ajung pentru nevoile zilnice. Oamenii au vorbit despre preţurile medicamentelor necesare aproape fiecărui vârstnic şi despre coplata în sistemul sanitar.

Pensii majorate şi medicamente compensate

Deputatul Valeriu Zgonea a declarat că problemele pensionarilor sunt o prioritate pentru parlamentarii USL. După o viaţă de muncă, mulţi români îşi duc traiul la limita subzistenţei. În jur de un milion de persoane cu venituri mici beneficiază de o pensie minimă garantată, măsură adoptată în urma demersurilor parlamentarilor PSD. „Una dintre categoriile defavorizate ale populaţiei României este, fără îndoială, cea a pensionarilor. Noi am susţinut şi am reuşit să instituim pensia minimă garantată. Acum, trebuie să reparăm toate nedreptăţile făcute de guvernarea PDL, toate tăierile care au sărăcit populaţia ţării. Am început cu reîntregirea salariilor, înapoierea reţinerilor din pensii şi plata unor drepturi ale mamelor şi ale pensionarilor din minerit. Vom continua cu creşterea pensiilor în anul 2013. Totodată, de la 1 ianuarie vom compensa medicamentele în mod real cu 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1.000 de lei. Programul de guvernare al USL este unul realist, cu măsuri economice şi sociale simultane, care să redea demnitatea populaţiei şi să o smulgă din sărăcia acută în care am fost cu toţii aruncaţi de fosta guvernare”, a spus Valeriu Zgonea.

Planuri pentru comunitate

Se spune că omul sfinţeşte locul, iar comuna Ostroveni reprezintă o dovadă în acest sens. Dacă în urmă cu mai mulţi ani localitatea părea uitată de lume şi neglijată de autorităţi, astăzi lucrurile arată altfel. Cu ambiţie şi tenacitate, primarul social-democrat Gheorghe Oprescu a învăţat „limbajul european” şi a realizat proiect după proiect, de la modernizarea drumurilor la alimentare cu apă, de la reabilitarea şcolilor la modernizarea Căminului Cultural. „Acum câţiva ani, când auzeam de proiecte ne speriam! Am învăţat multe şi am avut tot timpul sprijinul deputatului nostru Valeriu Zgonea şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. La alegerile din 9 decembrie, Valeriu Zgonea este omul pe care contăm în continuare! Ştie care sunt problemele oamenilor din această zonă şi ce mai avem de făcut, cunoaşte fiecare sat”, a subliniat primarul comunei Ostroveni, Gheorghe Oprescu.

Edilii din Ostroveni au multe planuri pentru comunitate, de la asfaltarea tuturor străzilor la finalizarea sistemului de alimentare cu apă, de la canalizare la realizarea unei investiţii de 10 miliarde de lei vechi pentru un adevărat paradis: o grădină publică ce se va întinde pe o suprafaţă de 5 hectare. La Ostroveni sunt aşteptaţi şi potenţialii investitori. „Forţa de muncă îmbătrânită conduce implicit la sporirea suprafeţelor de teren rămase nemuncite. Administraţia locală îşi doreşte să atragă investitori în agricultură”, a menţionat primarul comunei Ostroveni.

  

Gheorghe Oprescu, primarul comunei Ostroveni: „Acum câţiva ani, când auzeam de proiecte ne speriam! Am învăţat multe şi am avut tot timpul sprijinul deputatului nostru Valeriu Zgonea şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. La alegerile din 9 decembrie, Valeriu Zgonea este omul pe care contăm în continuare! Ştie care sunt problemele oamenilor din această zonă şi ce mai avem de făcut, cunoaşte fiecare sat”.