Scuzele lui Lucescu după golul golănesc din Danemarca sunt învelite într-un discurs ipocrit, des întâlnit la antrenorul lui Şahtior. Într-un singur fragment are dreptate: gestului similar al Barcelonei nu i-au urmat nici măcar de scuze, nefiind ulterior mediatizat şi înfierat. Lucescu a explicat golul furat de Luiz Adriano prin „instinctul de atacant” pe care l-ar fi urmat vârful său. Mai degrabă brazilianul şi-a urmat instinctele dobândite în favelele din Rio, unde se trăieşte după legea junglei. Certat de adversari pentru lipsa crasă de fair-play, sud-americanul părea nedumerit, chiar iritat. El luase ceea ce îi fusese la îndemână, Ahmetov îl plăteşte să dea gol şi, la fel ca în „Cidade de Deus”, puştiul crescut în favele, driblând gloanţele şi jonglând cu drogurile, nu pregetă în faţa oportunităţii. Luiz Adriano s-a exprimat în stilul în care a crescut, însă a făcut-o pe un tărâm unde corectitudinea este sfântă, unde nu se închid uşile caselor, unde dacă din greşeală nedreptăţeşti semenii ţi se pune emblema de „freak”. De la oaspeţi, doar căpitanul lui Şahtior, Srna şi căpitanul „tricolorilor”, Raţ, au insistat să spele imediat ruşinea. Un croat şi un oltean au înţeles că într-o asemenea competiţie, al cărei mesaj propagat permanent este „Respect”, nu există altă soluţie. Numai că nu au reuşit să-şi impună vocile, era 1-0 pentru gazde şi şleahta ucraineano-braziliană de la Şahtior simţea că i-ar putea scăpa milioanele de euro printre degete. Lucescu nu a reacţionat, a stat cu mâinile şi a privit cum arbitrul pune mingea la centru, refăcând probabil clasamentul grupei în gând. Lucescu vorbeşte cu neruşinare de diferenţa finală, de 3 goluri, irelevantă în cazul gestului mârşav de la Nordsjaelland. Antrenorul român este mult mai vinovat decât Luiz Adriano. Din cauza lipsei sale de reacţie nu s-a reparat nedreptatea. Este incontestabilă autoritatea lui „Luce” într-o echipă pe care a avut timpul şi banii să o formeze, fiind de ajuns un singur deget ridicat sau o scrutare din priviri pentru ca jucătorii să se conformeze, să pună în aplicare oridinul. La experienţa sa, Lucescu nu poate pretinde că l-a surprins faza sau că jucătorii nu l-au ascultat apoi. Aşa cum e tardiv şi îl dezonoreză şi mai mult când aduce în discuţie varianta „cedării” golului de 2-1. La faza respectivă doar Srna făcea un presing aiurea lăsându-şi intenţionat partea descoperită, iar Raţ efectua un marcaj de complezenţă la marcator. În rest, Şahtior s-a aşezat în teren normal, ca pentru faza de apărare. Ipocrizia şi meschinăria lui Lucescu ating cote neverosimile atunci când antrenorul român se declară „mândru” de victoria obţinută, subliniind că le-a spus elevilor săi că trebuie să câştige la o diferenţă clară pentru ca faza respectivă să nu mai conteze. Ori Lucescu ştie foarte bine că scorul final nu are nicio legătură cu hoţia din prima repriză, şi în acelaşi timp cât contează un gol marcat într-un moment dificil, care îţi poate reda încrederea, care te reintroduce în meci, un aşa-zis „moment psihologic”. Cu atât mai mult cu cât în runda anterioară, la Londra, pe Stamford Bridge” Şahtior primise în prelungiri un gol care a schimbat radical situaţia grupei. Scuzele prezentate la final sunt şi mai josnice puse lângă explicaţia „mai puteam da 10 goluri”, subliniind inferioritatea adversarului, care trebuia să fie mulţumit că nu a încasat un sac de goluri, doar datorită „generozităţii” lui Lucescu şi puşlamalelor sale, care astfel şi-ar fi răscumpărat „greşeala”. Aşadar, Nordjaelland, echipa care remizase cu Juventus şi le înlesnise drumul spre optimi, trebuia umilită şi la conferinţa de presă, după ce a fost trişată pe teren. Poate că Şahtior ar fi câştigat la 10 goluri sau poate ar fi pierdut, Lucescu ştie că nu despre asta este vorba. Poate că este un antrenor foarte bun, foarte experimentat, foarte bun psiholog şi poate că e păcat că un astfel de scandal pune oarecum în umbră performanţele lui Şahtior într-o grupă dificilă, însă discursul său perfid nu poate păcăli o întreagă Europă, care îi aruncă în nas calificarea şi scuzele. Dar „cu onoarea nereperată” cum rămâne? Las’ că i-o „reperează” Rinat Ahmetov!
