Închisoare cu suspendare în cazul tentativei de omor de la “Cave”

0
495

Cătălin Florin Tudorică, tânărul care a înjunghiat două persoane în barul “Cave” din Craiova, la începutul lunii martie, a fost condamnat, ieri, de magistraţii Tribunalului Dolj la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare. În plus acesta trebuie să achite celor două victime peste 10.000 lei, daune morale şi materiale. Judecătorii au decis şi punerea lui în libertate.

Aşa cum aţi putut afla din paginile cotidianului nostru la momentul respectiv, Cătălin Florin Tudorică, de 22 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv, pe 6 martie a.c., fiind acuzat de tentativă de omor calificat, după ce înjunghiase două persoane, într-un conflict petrecut în barul “Cave” din cartierul craiovean Rovine. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, care au instrumentat dosarul, tânărul a vrut să serbeze ziua de naştere a prietenei sale în barul “Cave”. Au consumat şi aici băuturi alcoolice, iar în noaptea de 5 spre 6 martie, în jurul orei 02.00, între Tudorică şi alţi doi consumatori aflaţi în bar, s-a iscat o ceartă. Tânărul a scos rapid un cuţit şi i-a înjunghiat pe cei doi, apoi şi-a luat prietena şi a plecat. Victimele, Marius Ion Duşcă, în vârstă de 26 de ani şi Ionică Borcoş, de 34 de ani, s-au ales cu mai multe leziuni, care le-ar fi putut fi fatale dacă la faţa locului n-ar fi fost solicitată rapid o ambulanţă. Asta pentru că unul dintre răniţi a fost lovit în zona hemi-toracică şi la cap, iar cel de-al doilea la picior, alegându-se cu artera femurală secţionată.

Procurorii l-au trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj în luna iulie a.c. Ieri, magistraţii instanţei au pronunţat sentinţa în cauză. Tudorică a fost găsit vinovat şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii au decis punerea în libertate a tânărului, pe care l-au obligat să plătească celor două victime daune morale şi despăgubiri în valoare totală de peste 10.000 lei. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă, astfel că poate fi atacată cu apel.

Barul “Cave” este renumit pentru faptul că, în urmă cu doi ani, pe 15 noiembrie 2009, Nicu Palici, de 37 de ani, din Craiova, după ce şi-a omorât prietena, pe Florina Mihai, de 35 de ani, a pus-o într-un sicriu şi a adus-o la barul respectiv. Bărbatul a fost luat de poliţişti şi procurori direct din bar, a fost arestat, ulterior luându-se măsura internării sale la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel, din judeţul Timiş.