În această dimineaţă, în cartierul Romaneşti, din municipiul Craiova, a fost organizată o nouă acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică şi creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice.
La activitate au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică, arme şi muniţii, grupa canină, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova. “Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri şi traficului de persoane, asigurarea legalităţii mediului de afaceri, verificarea deţinătorilor de arme, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost puse în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe. Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei din acest caz, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.