Percheziţii de amploare în toată ţara

0
303

În cadrul operațiunii “Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și  al Inspectoratului General al Poliției Române, azi se efectuează 340 de percheziții. Sunt acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de: investigarea criminalității economice (evaziune fiscală, abuz în serviciu, contrabandă, delapidare); investigații criminale (furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, înșelăciune); arme, explozivi și substanțe periculoase (braconaj cinegetic, trafic de produse sau substanțe toxice, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor); ordine publică (tulburarea ordinii și liniștii publice, furt). Acțiunile urmăresc: documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate; recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.