Peste 150 ha de vegetaţie uscată, în Dolj, afectate de incendii

0
356

În ultimele 48 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la 89 evenimente. Dintre acestea, 16 au fost incendii la vegetaţia uscată, fiind afectate peste 150 ha. 

În ultimele 48 de ore, ISU Dolj a intervenit la mai multe situaţii. S-au înregistat mai multe incendii de vegetaţie uscată, fiind vorba despre peste 150 ha. “Din numărul total de intervenții, 66 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave și pentru stigerea a 23 de incendii. De asemenea, 16 incendii de vegetație uscată au fost stinse de pompierii doljeni, pe raza localităților: Calafat, Teasc, Bădoși, Secui, Băilești (patru intervenții), Bechet, Cernătești-sat Cornița, Desa, Carpen-sat Cleanov, Craiova-cartier Rovine II (Troaca), Calopăr-sat Sălcuța, Filiași-sat Fratoștița, Cerăt, Leu, Braloștița-sat Ciocanele. Au fost afectate peste 149 ha vegetație uscată, aproximativ un hectar mărăciniș, reziduuri menajere, aprox. cinci ha litieră pădure, aprox. două ha cultură viță-de-vie nelucrată, aprox. un ha miriște porumb și aprox. 3 m3 lemne foc. Vorbim de incendii de vegetație uscată stinse de personalul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de pe raza localităților: Maglavit, Poiana Mare (două  intervenții), Ocolna, Negoiești, Cleanov și Caraula”, a precizat col. Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.