Licitaţia pentru atribuirea contractului de modernizare a drumului Craiova–Cetate, în etapa evaluării

0
820
Licitaţia deschisă pentru atribuirea contractului de modernizare a drumului judeţean 552 Craiova – Mofleni – Bucovăţ – Terpeziţa – Sălcuţa – Vîrtop – Caraula – Cetate a intrat în etapa evaluării, până luni după-amiază, la expirarea termenului limită, fiind depuse câte 4 oferte pentru fiecare dintre cele 2 loturi în care este împărţit contractul. Contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare are o valoare estimată de 182.388.739,84 lei, fără TVA, din care 88.297.880,38 lei pentru lotul I (tronsonul cuprins între km 4+200 şi km 31+850) şi 94.090.859,46 lei pentru lotul II (tronsonul cuprins între km 31+850 şi km 71+771).

Potrivit preşedintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, proiectul de infrastructură rutieră, cu o valoare totală de aproape 50 de milioane de euro, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, reprezintă o prioritate pe agenda instituţiei, fiind întreprinse toate măsurile necesare pentru ca lucrările efective să poată demara în cel mai scurt timp.  „Ne face plăcere să putem spune că unul dintre cele mai importante demersuri ale Consiliului Judeţean Dolj din actualul exerciţu financiar, modernizarea DJ 552 Craiova – Cetate, a mai parcurs cu succes un pas semnificativ în implementare. Este îmbucurător, în acest sens, interesul manifestat de firmele de profil faţă de licitaţia pentru atribuirea contractului, astfel că, până la data limită stabilită pentru depunere, s-au înregistrat câte 4 oferte pentru fiecare dintre cele 2 loturi corespunzătoare tronsoanelor în care a fost împărţit drumul. Desigur că, din acest punct de vedere, o contribuţie majoră a avut-o şi actualizarea documentaţiei de către proiectant, aprobată de plenul CJ în luna mai, prin care valoarea totală a fost majorată la aproximativ 50 de milioane de euro, din care aproape 46 de milioane de euro pentru executarea lucrărilor. A rezultat un efort financiar suplimentar de peste 13 milioane de euro faţă de finanţarea europeană iniţială, efort pe care instituţia noastră şi l-a asumat integral, având în vedere importanţa demersului, orientându-se către contractarea unui credit”, a spus şeful administraţiei doljene.
„Suma reflectă în mod direct dimensiunea şi complexitatea acestei investiţii”
Proiectul ,,Modernizarea DJ 552 Craiova – Mofleni – Bucovăţ – Terpeziţa – Sălcuţa – Vîrtop – Caraula – Cetate, km 4+200 – 71+771“ este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, având o valoare totală de 234.692.016,98 lei (echivalentul a 49,6 milioane de euro). „Suma reflectă în mod direct dimensiunea şi complexitatea acestei investiţii, deoarece vorbim despre unul dintre principalele drumuri din reţeaua judeţeană, cu o lungime de peste 67 de kilometri, care asigură conexiunea între municipiul Craiova şi 7 comune, traversând un areal cu aproape 330.000 de locuitori. Tocmai această amploare a determinat segmentarea în 2 loturi, pentru o abordare cât mai eficientă, şi sperăm ca până cel târziu în primăvara anului viitor să avem desemnaţi constructorii pentru ambele tronsoane. Doresc să evidenţiez faptul că proiectul privind DJ 552 Craiova – Cetate s-a aflat în permanenţă şi rămâne în centrul preocupărilor noastre. Astfel, trebuie menţionat faptul că, în paralel cu organizarea şi derularea procedurii de atribuire a lucrărilor, am rezolvat şi alte aspecte care facilitează implementarea demersului. Ca exemplu, avem contractul încheiat între CJ Dolj şi Distribuţie Energie Oltenia SA, în vederea devierii reţelelor de electricitate pentru a permite buna desfăşurare a modernizării drumului, contract care presupune mutarea unui număr de aproximativ 100 de stâlpi şi care deja se apropie de finalizare“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.