Filarmonica “Oltenia”: „Scoțiana”, cu spaniolul Antonio Ariza Momblant la pupitrul dirijoral

0
519

Vineri, 26 octombrie 2018, ora 19.00, publicul meloman este invitat de Filarmonica „Oltenia” la o călătorie în ținutul pitoresc al Scoției, pe aripile muzicii lui Felix Mendelssohn-Bartholdy, ascultând Simfonia nr. 3 în La minor, op. 56, „Scoțiana”, cu spaniolul Antonio Ariza Momblant la pupitrul dirijoral. Programul mai cuprinde o lucrare de tinerețe din creația lui Ludwig van Beethoven, Concertul nr. 4 în Sol major pentru pian și orchestră, op. 58, cu Toma Popovici la pian, şi alta în prima audiție absolută: “O parodie…”, de Eugen Petre Sandu. Preţuri bilete: 30 lei; 15 lei (elevi, studenţi, pensionari).

Disciplină, rigoare și pasiune. Acestea sunt primele trei calități care au fost evidențiate în momentul primirii Medaliei Fundației „Andrés Segovia”, ca recunoaștere a meritelor artistice ale maestrului Antonio Ariza Momblant. Versatilitatea sa manifestată în plan dirijoral i-a permis să conducă diverse orchestre, precum Orquesta de Córdoba, Kamerata Krondstadt, Symphony Orchestra of the University of Tamaulipas (Mexico), Provincial Choir and Orchestra of Jaén (înființate și dirijate de domnia sa) sau să apară în săli importante din China (Dongying, Beijing, Shenzen) și Spania (International Festival of Úbeda), prezentând prime audiții mondiale.

A obținut și diploma de solist-pian la Conservatorul din Córdoba, la clasa profesorului Juan Miguel Moreno Calderón. S-a perfecționat studiind și cu alți pianiști de renume, precum José Morales, Jorge Luis Prats, Alexander Kandelaki, Moon Chang-Rok, Pilar Bilbao and Manuel Carra. În prezent, Antonio Ariza Momblant conduce Provincial Choir and the Orchestra of Jaén și este profesor de pian la Conservatorio Superior de Música „Andrés de Vandelvira” din Jaén.

   

Toma Popovici a absolvit cursurile Liceului de artă “Dinu Lipatti” din Bucureşti, unde a studiat cu Sanda Bancea, Ludmila Popişteanu şi Lucia Teodorescu. Discipol al pianistei Dana Borşan, este licenţiat şi doctor al Universităţii Naţionale de Muzică din București şi, în prezent, lector universitar al aceleiaşi universităţi, la disciplina pian din cadrul Departamentului Instrumente cu Claviatură – Muzică de Cameră. A urmat şi cursurile de masterat ale College of Fine Arts, în cadrul Universităţii din Boston, unde a lucrat cu Horia Mihail, Tong-Il Han şi Victor Rosenbaum.

A obţinut premii la numeroase concursuri naţionale si internaţionale, cele mai importante fiind premiul intâi al concursului internaţional “Dinu Lipatti”, Bucureşti (1997), Premiul I la Concursul Internaţional Waki-Osaka, Japonia, 1996, Premiul I la “Ann and Aaron Richmond Competition”, Boston, 2001. Toma Popovici este membru fondator al “Trio Strad”, alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma. Colaborează cu artişti de prestigiu, precum Dana Borşan, Gabriel Croitoru, Cristina Anghelescu, Adrian Duminică, Mira Wang, Artur Lukomyanski, Jan Muller-Szeraws etc. Realizează frecvent înregistrări pentru Societatea Română de Radiodifuziune şi a realizat, între 2004 și 2011, o serie de şase discuri pentru compania Hammond GMAC.

 

***

«O parodie… oltenească pentru 3 soli şi orchestră simfonică. Creaţia mai sus menţionată caută să etaleze trei instrumente aerofone emblematice orchestrei simfonice, ansamblurilor populare şi spiritului românesc: naiul, clarinetul şi trompeta. Este un colaj prin care sunt evocate teme proprii, conţinuturi sonore din literatura filmului cât şi melodii din repertoriul inegalabilei interprete Maria Tănase… aşadar de la motive de bocet, marş, „Love story” la „Tărăişul şarpelui”, „Mă dusei să trec la Olt”, „Mărie şi Mărioară”, într-un aranjament armonic şi orchestral inedit…». (Eugen Petre Sandu)