Magistraţii Judecătoriei Craiova au hotărât, la sfârşitul săptămânii trecute, să respingă cererile de a fi plasaţi în arest la domiciliu sau sub control judiciar formulate de craiovenii de etnie romă, cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani, implicaţi într-un scandal de amploare, pe 5 iulie a.c., în apropierea Curţii de Apel Craiova. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată pe cei opt, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce au bătut alţi doi romi, cu care aveau neînţelegeri mai vechi, iar dosarul a ieşit din camera preliminară, instanţa dispunând începerea procesului.
Una dintre victime, urmărită pe bulevardul „Titulescu”
Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care au coordonat cercetările în cauză, au reţinut că, „pe 5 iulie a.c., în jurul orei 9.40, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, inculpaţii Sorin Florin Durac, Fănel Durac, Sorin Durac şi Leonard Durac au aşteptat-o pe persoana vătămată Sorin Neguţ, iar în momentul când aceasta a coborât din taxi au lovit-o cu pumnii în zona capului şi a corpului, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. În aceeaşi împrejurare, dintr-un alt autoturism taxi a coborât şi persoana vătămată Felix Neguţ, care a fost lovită cu pumnul în zona feţei de inculpatul Ion Adîr, apoi a încercat să fugă, fiind urmărită de inculpaţii Sorin Florin Durac, Fănel Durac, Valter Durac, Mitică Durac şi Ianoşi Durac”. Odată prins, pe bulevardul „Nicolae Titulescu”, Felix Neguţ a fost lovit cu pumnii şi picioarele, alegându-se cu leziuni care necesită pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. «În zona comiterii faptelor, respectiv pe străzile „Constantin Brâncuşi” şi „Nicolae Titulescu”, din cauza actelor de violenţă exercitate de inculpaţi, a fost tulburată ordinea şi liniştea publică, cetăţenii aflaţi în tranzit fiind panicaţi, iar traficul rutier a fost blocat pe timpul comiterii faptelor», au mai precizat procurorii.
Şase inculpaţi după gratii odată cu emiterea mandatelor în lipsă
După finalizarea cercetărilor şi stabilirea identităţii celor implicaţi, şapte din opt fiind fugiţi, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au solicitat, pe 12 iulie a.c., Judecătoriei Craiova, arestarea preventivă pentru opt craioveni de etnie romă. Instanţa a admis propunerea şi a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Sorin Florin Durac, singurul prins la momentul respectiv, iar cu privire la ceilalţi şapte inculpaţi, respectiv Durac Sorin Florin, Durac Fănel, Durac Leonard, Adîr Ion, Durac Valter, Durac Ianoşi şi Durac Mitică s-au emis mandate de arestare preventivă în lipsă pe 19 iulie a.c. Odată dispusă arestarea pe numele lor, şase din cei şapte romi s-au prezentat la Poliţie, fiind preluaţi şi încarceraţi de poliţiştii Secţiei 2 Craiova, în timp ce Durac Ianoşi a ajuns după gratii pe 9 august a.c. Procurorii au finalizat cercetările, iar pe 30 august a.c., s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care cei opt inculpaţi au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dosarul a fost analizat în camera preliminară, iar pe 29 septembrie a.c., judecătorii craioveni au dispus începerea procesului: „constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 30 august 2017, privind pe inculpaţii: Durac Sorin – Florin, Durac Fănel, Durac Sorin, Durac Leonard, Adîr Ion, Durac Valter, Durac Ianoşi şi Durac Mitică şi pe persoanele vătămate: Neguţ Felix şi Neguţ Sorin. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 29 septembrie 2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.
La sfârşitul săptămânii trecute, inculpaţii au făcut o nouă încercare de a scăpa de arestul preventiv, însă magistraţii Judecătoriei Craiova i-au menţinut în spatele gratiilor: „Respinge cererile formulate de inculpaţii Durac Sorin – Florin, Durac Fănel, Durac Sorin, Durac Leonard, Adîr Ion, Durac Valter, Durac Ianoşi şi Durac Mitică, prin apărători aleşi, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar.(…) Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii Durac Sorin – Florin, Durac Fănel, Durac Sorin, Durac Leonard, Adîr Ion, Durac Valter, Durac Ianoşi şi Durac Mitică. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Inculpaţii au făcut contestaţie, care se va judeca astăzi, la Tribunalul Dolj.