Despre teatru, şi nu numai, cu actriţa Gina Călinoiu

0
470

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” reia seria de întâlniri sub genericul „Ia te uită la…!” – proiect care a debutat în urmă cu aproape doi ani –, readucând de sub luminile rampei, în faţa publicului, pe unii dintre cei mai îndrăgiţi actori ai instituţiei. De această dată, cea care va face confesiuni despre meseria sa, aspiraţii, carieră este actriţa Gina Călinoiu, una dintre cele mai talentate prezenţe feminine în teatrul craiovean. Întâlnirea, care va avea loc în Sala „Ia te uită!” a teatrului, este programată mâine, 24 octombrie, de la ora 18.00. Intrarea publicului este liberă.

Gina Călinoiu este actriţă la Teatrul Naţional din Craiova din anul 2001, totodată lector univ. dr. la Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova. Are urmat un master – finalizat în 2004 – în Pedagogia Artei Actorului (coordonator: Mircea Albulescu), iar în 2007 şi-a susţinut lucrarea de doctorat în teatru, cu tema „Grotowski – metafizica artei actorului” (coordonator: prof. univ. dr. Mihaela Tonitza-Iordache), ambele la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti. A interpretat pe scena craioveană, în cei 16 ani de activitate, numeroase roluri sub îndrumarea unor regizori reputaţi: Silviu Purcărete, Janusz Wisniewski, Peter Schneider, Tim Carroll, Kincses Elemer ş.a.

A publicat articole de specialitate în reviste culturale şi este autoarea studiului „Jerzy Grotowski – Metafizica artei actorului, care a constituit cercetarea pentru doctorat. Preocupată de cercetare, participă frecvent la workshop-uri susţinute de personalităţi ale lumii teatrale, precum Anatoly Vassiliev, Eugenio Barba, Grzegorz Bral, Zygmunt Molik, Andrei Şerban, Bruce Myers, Thomas Richards etc. A fost remarcată, alături de actorul Lionel Gonzalez, la Festivalul Villerville, în spectacolul „Mâine totul se va sfârşi” (I), inspirat din romanul „Jucătorul”, de F.M. Dostoievski, produs de compania „Le balagan retrouvé”. În viitorul apropiat, va lucra în cadrul unui proiect internaţional care va fi prezentat în secţiunea OFF a Festivalului de la Avignon.

***

Spaţiul Ia te uită!” s-a deschis pe 28 octombrie 2015 cu spectacolul Flori pentru Algernon”, o creaţie a actriţei TNC Iulia Colan, producţie a Teatrului ACT, multipremiat, urmat de vernisajul expoziţiei fotografului Albert Dobrin, in / out (the curtain”). Proiectul Ia te uită la…” a debutat pe 16 februarie 2016, cu poveştile din şi despre viaţa actriţei Geni Macsim. Conceput într-un format interactiv, proiectul  a adus în faţa publicului actori precum Ilie Gheorghe, Nataşa Raab, Geni Macsim, Adrian Andone, Valeriu Dogaru.