Consilierii municipali îşi măresc indemnizaţia

0
359

Aleşii locali îşi măresc indemnizaţia de şedinţă, urmând să primească dublu faţă de cât luau până acum. În contul acestor bani, vor fi obligaţi să muncească şi mai puţin.

Pe ordinea de zi a şedinţei CLM Craiova, de joi, se află şi un proiect de hotărâre prin care se propune aprobarea cuantumului indemnizaţiei maxime lunare de care beneficiază consilierii municipali, în perioada 1 noiembrie 2017-31 decembrie 2021. În raportul care însoţeşte proiectul se spune că se merge pe o lege nouă, Legea 53/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Autorităţile locale invocă art. 50 din legea amintită care stipulează că „(…) în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2021, indemnizaţia maximă lunară de care beneficiază consilierii locali pentru participarea la numărul maxim d şedinţe este de 10% din indemnizaţia lunară a primarului”, după cum se arată în documentaţie.

10% din salariul primarului

Prin urmare, toţi cei 27 de consilieri municipali nu vor mai primi un cuantum de 5% din indemnizaţia primarului, cum era până acum, ci dublu –  10%. De la 1 iulie 2017, salariul primarilor a fost majorat, astfel că şi edilul-şef al Craiovei, un municipiu cu peste 200.000 de locuitori, este retribuit cu un salariu brut lunar de 13.050 lei. Aleşii locali primesc o indemnizaţie lunară de 10% din salariul acestuia, prin urmare vor ridica de la casierie, în fiecare lună, începând din noiembrie, suma de 1.300 de lei. În raport se specifică faptul că aceşti bani cu care sunt plătiţi cei 27 de consilieri locali provin de la bugetul local al municipiului Craiova.

Muncă mai puţină

O schimbare se produce şi în ceea ce priveşte obligaţiile care le revin consilierilor municipali. Pentru a beneficia de aceşti bani, aleşii locali trebuie să participe la o singură şedinţă – fie ea ordinară sau extraordinară – şi la o şedinţă pe comisii. Până acum, când încasau o indemnizaţie mai mică, erau obligaţi să ia parte la şedinţa de plen şi la două şedinţe de comisii. Autorităţile motivează acest lucru prin faptul că nu toţi consilierii fac parte din două comisii de specialitate, prin urmare nu ar fi putut lua parte la două şedinţe de comisii. În raport se spune că cei 27 de consilieri sunt repartizaţi în cinci comisii de specialitate, fiecare dintre acestea având un număr de şapte membri. Astfel, 19 consilieri municipali au fost repartizaţi în câte o singura comisie de specialitate, şi doar 8 consilieri municipali fac parte din două comisii de specialitate.