Vicepremierul Gabriel Oprea, a susţinut ieri, o videoconferinţă cu Instituţiile Prefectului, din judeţe şi municipiul Bucureşti, în cadrul căreia a fost analizat stadiul activităţilor desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale pentru desfăşurarea alegerilor ce vor avea loc pe 2 noiembrie. Ministrul de interne a susţinut, în cadrul videoconferinţei, că incidentele constatate în această campanie electorală sunt mult mai puţine comparativ cu ultima acţiune de acest gen. “Am trecut de jumătatea campaniei electorale şi de aceea, am decis să ne întâlnim astăzi (n.r ieri) pentru a analiza stadiul acţiunilor organizatorice pentru scrutinul din data de 2 noiembrie 2014, dar şi situaţia din punct de vedere al asigurării măsurilor de ordine publică. Dacă ne raportăm la scrutinul din 2009 pentru alegerea Preşedintelui României, în aceste prime două săptămâni de campanie numărul incidentelor a fost de patru ori mai mic”, a precizat viceprim-ministrul Gabriel Oprea.
S-a solicitat sprijinul ISJ Dolj
Într-un comunicat de presă al Prefecturii Dolj se precizează că pentru buna derulare a acţiunilor specifice organizării Alegerilor pentru Preşedintele României, din data de 2 noiembrie 2014, Instituţia Prefectului Judeţului Dolj a desfăşurat activităţi în conformitate cu calendarul alegerilor aprobat prin HG 521/2014. “În data de 21.10.2014 Instituţia Prefectului împreună cu BEJ nr. 17 Dolj, au preluat buletinele de vot precum şi celelalte materiale necesare procesului de votare, acestea fiind transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă”. Începând de ieri se lucrează la pregătirea acestora în vederea distribuirii către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare. În perioada 27-28.10.2014 se vor desfăşura şedinţele de instruire ale preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. De asemenea, în data de 30.10.2014, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – judeţul Dolj se vor deplasa în teren pentru verificarea locaţiilor destinate funcţionării secţiilor de votare. “S-a solicitat sprijinul ISJ Dolj în ceea ce priveşte punerea la dispoziţia primarilor, începând cu data de 29.10.2014, a locaţiilor destinate funcţionării secţiilor de votare situate în şcoli şi grădiniţe. Prin ordin al Prefectului au fost stabilite măsurile de ordine şi siguranţa publică premergător şi pe timpul desfăşurării alegerilor pentru preşedintele României. La nivelul judeţului Dolj nu s-au semnalat incidente de la începerea campaniei electorale până în prezent”, se mai precizează în comnicatul respectiv.