Vicecampioana debutează în cupele europene

0
416

Voleibaliştii craioveni susţin în seara aceasta, de la ora 18.30, meciul tur din Cupa CEV, cu formaţia olandeză Doetinchem

Vicecampioana României la volei, echipa masculină SCM Universitatea Craiova, va debuta în seara aceasta, de la ora 18.30, în primul tur al Cupei CEV, a doua competiţie ca importanţă în Europa, contra formaţiei olandeze Orion Doetinchem. Returul este programat peste o săptămână, în Olanda, la Zwolle, deoarece formaţia din Doetinchem nu posedă o sală proprie omologată pentru cupele europene. Sistemul de calificare este unul mai ciudat, în sensul că o victorie cu 3-1 sau 3-0 este la fel de importantă, fiindcă i se acordă o valoare de 3 puncte, doar una cu 3-2 fiind considerată inferioară, de doar 2 puncte. În cazul în care echipele se află la egalitate de puncte după cele două meciuri, se dispută un „set de aur”, care, evident, s-ar juca în Olanda. Antrenorul Dănuţ Pascu este optimist înaintea disputei şi spune că obiectivul este calificarea, în ciuda faptului că nu cunoaşte foarte bine adversarul, pe care l-a urmărit doar în 15 minute jucate recent contra campioanei Zwolle, în Supercupa Olandei. „În urma rezultatelor bune de anul trecut am căpătat dreptul de a juca în această competiţie,  rezervată echipelor care s-au lupatat pentru primul loc în campionatele naţionale. Sunt echipe valoroase, cu bugete mari. Noi vom juca primul meci cu echipa Orion, o echipă puternică dintr-un campionat solid, chiar dacă nu este la nivelul naţionalei Olandei, una extrem de valoroasă. Începem un drum nou şi sper să avem o evoluţie bună. Din păcate, nu am foarte multe informaţii despre Orion, dar ştiu că vor veni hotărâţi să se lupte pentru orice punct. Ne-am luat toate măsurile pentru a merge mai departe” spune antrenorul Craiovei, Dănuţ Pascu. Toţi jucătorii sunt valizi şi pregătiţi să dea o replică bună, într-o atmosferă frumoasă. „O să fie o manşă importantă, dificilă. Cred că ne vom impune jocul şi vom reuşi să facem un meci frumos. Sperăm să avem mulţi suporteri, care ne vor ajuta, fiindcă la Craiova fanii te împing spre victorie. Va fi greu, nu ne cunoaştem adversarii, însă va fi un meci bun”, a spus jucătorul SCM, Mihai Dumitrache. Coechipierul său, Bogdan Bratosin a adăugat: „Eu am jucat în Challenge Cup şi în Cupa Balcanică, pe care am şi câştigat-o. Cred că suntem pregătiţi şi cu siguranţă va fi parcurs lung. Important este să ne pregătim noi, sper să ne acomodăm repede cu suprafaţa nouă de joc, acest taraflex care a fost instalat. În week-end, în Sala Polivalentă este programat un cuplaj voleibalistic, băieţii întâlnind CSM Bucureşti, de la ora 18.30, iar în deschidere, de la ora 16.30, fetele întâlnesc echipa din Piatra Neamţ.