Doljenii înscrişi la cursurile de calificare în domeniul ţesătoriei tradiţionale, seria a II-a, organizate în perioada aprilie – septembrie în comuna Mârşani, au susţinut în această lună examenul de absolvire a cursului. Cursurile s-au desfăşurat în cadrul Proiectului “Restauro – Specializare în arta ţesătoriei tradiţionale”, derulat de Fundaţia “Cuvântul care Zideşte”, structură a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Asociaţia pentru Formare Profesională a Adulţilor.
După cum a precizat Mariana Pasmangia, manager de proiect, examenul susţinut în data de 5 octombrie a fost absolvit de 32 de cursanţi din cei 35. “Cursanţii au fost foarte bine pregătiţi şi ne bucurăm de rezultatele acestui curs atât în judeţul Olt, unde s-a desfăşurat prima serie, cât şi în Dolj. Participanţii au învăţat să ţeasă carpete şi covoare tradiţionale deosebite. Putem spune că acest curs s-a desfăşurat cu succes. Urmează plasarea pe piaţa forţei de muncă a unei rate de minim 5% dintre absolvenţii de curs”, a declarat Mariana Pasmangia, manager de proiect.
Cursurile de calificare în domeniul ţesătoriei s-au adresat persoanelor inactive pe piaţa muncii, din judeţul Dolj, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau şomeri, care nu deţin competenţe în meseria tradiţională de ţesător – restaurator de covoare. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Valoarea nerambursabilă a proiectului este de aproximativ 2.120.000 de lei, din care 42.606 lei reprezintă contributia Fundaţiei “Cuvântul care Zideşte”, a Mitropoliei Olteniei.