Plante ornamentale, un set de mobilier de grădină rustic, din împletituri de nuiele şi, de ce nu, un ghiveci de toamnă delicios, preparat chiar într-o gospodărie de ţară, ei bine pe toate acestea le puteţi cumpăra la preţuri mici. Singura condiţie este să daţi o fugă pe esplanada Teatrului Naţional ”Marin Sorescu”, unde se desfăşoară astăzi ultima zi a bursei afacerilor sociale, care vă pune în contact direct cu producătorii.
Ieri a fost prima zi în care ”Bursa comunitară de afaceri sociale Heineken” şi-a deschis standurile de prezentare, pe esplanada teatrului. Acţiunea face parte din programul Zilelor Craiovei şi se continuă şi astăzi, fiind organizată de Primăria Craiova, Camera de Comerţ şi Industrie Dolj, Asociaţia CRONO şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale. Scopul ei este să-i împrietenească pe craioveni cu micii producători care îşi fabrică marfa acasă, în curte, în atelier sau la masa din bucătărie, dar care nu au posibilităţi să-şi pomoveze apoi produsele. ”La această bursă sunt prezente mai multe ONG-uri pentru care lucrează persoane din categoriile defavorizate, cum ar fi copii cu autism, persoane de etnie romă sau chiar producători agricoli. De regulă, aceştia fac nişte lucruri foarte frumoase, pe care le vând la nişte preţuri ieftine, dar nu au cine ştie ce cumpărători din cauza faptului că nu sunt mai deloc cunoscuţi”, a declarat Nicolae Cuţă, directorul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Economiei Sociale.
Afacerile sociale, o Cenuşăreasă a economiei
Chiar dacă nu au venit cu obiectele propriu-zise, organizatorii bursei şi-au propus ca, mai întâi, să se prezinte publicului craiovean. La standuri se pot găsi pliante cu ceea ce produce fiecare ONG, cu tot cu preţurile ataşate. Organizatorii spun că, fiind vorba de producători, avantajul este că îşi pot vinde marfa mai ieftin. Un alt scop al bursei, pe lângă cel de popularizare a produselor în rândul cumpărătorilor, este şi acela de a face cunoscute afacerile sociale pentru potenţialii sponsori care ar dori să sprijine acest gen de acţiuni. ”Ca să putem să ne desfăşurăm afacerile avem nevoie şi de sprijin financiar. Unul din scopurile noastre este să înfiinţăm un mecanism sustenabil de finanţare a întreprinderilor sociale din Craiova”, a mai spus Nicolae Cuţă. Organizatorii recunosc însă şi faptul că afacerile sociale sunt slab reprezentate în Bănie şi că ele merg anevoios şi din cauză că nu se găsesc societăţi sau grupuri mari de firme care să le ofere o mână de ajutor, aşa cum se întâmplă în ţările intens dezvoltate.
Conserve naturale, preparate la ţară
La standurile de pe esplanadă puteţi comanda, spre exemplu, flori ornamentale de talie mare. Plantele sunt sădite şi îngrijite de copii cu autism, care fac această acţiune de grădinărit ca şi terapie ocupaţională. Preţurile sunt mai mici comparativ cu cele din florării şi, în plus, banii dumneavoastră merg către nişte persoane cu probleme de sănătate.De asemenea, tot la standurile de pe esplanadă, puteţi intra în contact cu producători agricoli care vă pot vinde zarzavaturi proaspete sau chiar conserve preparate în gospodăria lor, fără conservanţi. ”Noi putem să facilităm ca un potenţial client să ajungă acasă la un producător agricol pentru a-l cunoaşte şi pentru a vedea cum prepară conservele înainte de a le cumpăra”, a precizat Daniela Birtu, directorul Asociaţiei GAIA. Organizatorii spun că, în felul acesta, se încurajează comerţul de la ţară, iar cumpărătorii se aleg cu o marfă proaspătă şi sănătoasă.
Mobilier dce grădină, confecţionat manual
Asociaţia Romilor Cărămizari din Craiova este prezentă cu materiale de construcţii şi obiecte de uz casnic, de asemenea la nişte preţuri mai mici decât cele de pe piaţă. Oferta cuprinde, în principal, cărămizi fabricate manual din lut de romii de la Lişteava şi arse apoi în cuptoare. La standul asociaţiei, mai puteţi găsi şi mobilier de grădină sau pentru decorat în stil rustic un balcon sau chiar teresa unui restautant. ”Toate obiectele noastre sunt făcute manual, din nuiele, şi încercăm să le promovăm pentru că, după părerea noastră, sunt unicate care au o frumuseţe naturală. La comandă, putem realiza orice obiect ne cere clientul”, a declarat Ion Bâlteanu, directorul asociaţiei. Un mobilier de grădină costă în jur de 300 de lei, dar pot fi comandate şi obiecte mici, cum ar fi coşuri pentru pâine, panere pentru pisici sau căţei, rogojini sau diverse tipuri de mese şi scaune, chiar fotolii şi garduri.
Aniversări pentru elevii fără posibilităţi
Asociaţia ONG Caffe vine cu o altă provocare, de această dată în domeniul recreativ. Potrivit directorului Mircea Cojocaru, asociaţia dispune de un spaţiu, situat între Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, iar acum caută sprijin pentru amenajarea unei clădiri multifuncţionale. ”Ne-am propus ca dimineaţa să punem la dispoziţie spaţiul ca şi o cafenea, iar după-amiaza să serveasca ONG-urilor pentru diferite întâlniri de lucru, evident cu titlu gratuit. Cea mai importantă latură va fi însă cea socială, noi gândindu-ne să folosim acest spaţiu pentru organizarea de petreceri şi aniversări pentru elevii fără posibilităţi materiale”, a precizat directorul asociaţiei. Numele elevilor ar urma să fie luate dintr-o evidenţă de la ISJ Dolj, fără ca aceştia să plătgească nimic pentru acest serviciu. Proiectul are nevoie de bani pentru a putea fi materializat, ONG Cafee căutând, prin intermediul acestei burse, un posibil finanţator care ar dori să sprijine afacerea socială.
excelent articolul
Comments are closed.