Fostul primar al comunei Braloştiţa îi acuză pe viceprimar şi secretar de fals şi uz de fals

0
628

Am mai spus şi cu altă ocazie că fostul primar al comunei Braloştiţa, Amza Dumitru, acceptă greu înfrângerea suferită în alegerile locale. Şi pentru că nu mai are altceva de făcut, şomer fiind, s-a pus pe făcut reclamaţii. A început cu viceprimarul Dan Marin şi secretarul Primăriei Braloştiţa, Mircea Popescu, pe care îi acuză că au falsificat datele unei hotărâri ale Consiliului Local. Este rolul instanţei să decidă dacă acuzaţiile sunt adevărate sau nu, dar până atunci organele abilitate ale statului ar trebui să îl tragă la răspundere şi pe Amza Dumitru petru ilegalităţile comise în timpul mandatului de primar. Iar dacă instituţiile statului nu se autosesizează poate că actuala conducere a Primăriei Braloştiţa va face o plângere în acest sens.   

Amza Dumitru

PDL Dolj a emis un comunicat de presă în care anunţă că fostul primar al comunei Braloştiţa a depus o pângere penală împotriva actualului viceprimar Dan Marin şi a secretarului Mircea Popescu pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals. Mai exact, cei doi sunt acuzaţi că au modificat conţinutul hotărârii de consiliu local privind înfiinţarea SC UTILGOSPOD SRL. ”În şedinţa CL Braloştiţa din 31 august 2012, primarul comunei a prezentat proiectul de hotărâre privind înfiinţarea SC UTILGOSPOD SRL, având ca unic asociat CL Braloştiţa şi domeniul principal de activitate – lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. În conţinutul procesului-verbal al şedinţei, secretarul Popescu Mircea a consemnat aspecte nereale din timpul dezbaterilor şi a omis cu ştiinţă să menţioneze susţinerea consilierului PDL potrivit căreia dacă se va prelua Serviciul Public de Alimentare cu Apă este nevoie de votul a două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie, respectiv 9 voturi „pentru”, aşa cum prevede art.45, alin3, din Legea 215/2001 (hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie). Secretarul Popescu Mircea a comis şi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice acordând aviz de legalitate acestei hotărâri care a fost votată de numai 7 consilieri. Mai mult, deşi în cadrul şedinţei CL din 31.08.2012 nu s-a discutat actul constitutiv al noii societăţi şi nici distribuirea capitalului social, toate aceste aspecte au fost consemnate ulterior in H.CL nr.6/31.08.2012.  În consecinţă, H.CL nr.6/31.08.2012, este falsă, deşi a primit avizul de legalitate din partea Prefecturii Dolj, în condiţiile în care juristul instituţiei fusese înştiinţat asupra acestor aspecte. În şedinţa CL nu s-a discutat despre patrimoniul noii societăţi şi nici despre predarea-primirea activului şi pasivului Serviciului Public de Alimentare cu Apă către noua societate pe baza bilanţului contabil încheiat la 31.08.2012 şi în raport cu rezultatul inventarierii patrimoniului. Aceasta hotărâre urmează sa fie atacată de către consilierul PDL Amza Dumitru şi în contencios-administrativ”, se arată în comunicatul celor de la PDL Dolj.

”Nu s-a încălcat legea în nici un fel”

Primarul comunei Braloştiţa, Ioan Sârbu, a declarat că numai instanţa de judecată poate decide dacaă a fost sau nu încălcată leagea, şi nu Amza Dumitru: ”Fostul primar, Amza Dumitru, având timp la dispoziţie nu ştie probabil ce să facă şi s-a apucat de depus reclamaţii. Nu s-a încălcat legea în nici un fel, dar dacă a făcut o plângere în acest sens atunci va trebui să stabilească instanţa acest lucru. Noi avem votul Consiliului Local Braloştiţa şi viza de legalitate primită de la Prefectura Dolj. Am înţeles că va ataca la instanţa de contencios-administrativ hotărârea. Este dreptul lui. Dar nu ne putem lua după ce spune dumnealui. Numai instanţa de judecată poate să ne spună dacă am greşit sau nu”. Viceprimarul Dan Marin respinge orice acuzaţie, şi spune că lui Amza Dumitru îi este teamă că îi vor rămâne fără serviciu neamurile angajate pe la Serviciul de alimentare cu apă: ”Acţiunea fostului primar Amza Dumitru nu este una altruistă. Îi este teamă că odată rearanjate lucrurile la nivel de comună vor rămâne fără serviciu unii oameni angajaţi doar pe criterii de rudenie. Dar eu vă spun că aşa gândeau ei. Noi nu ne-am gândit decât cum să eficientizăm instituţiile subordonate Consiliului Local Braloştiţa. Nu am modificat nici o hotărâre a Consiliului Local Braloştiţa, dar deasemenea Amza Dumitru are experinţă la astfel de lucruri, pentru că a făcut astfel de lucruri în mandatul dumnealui de primar”, a declarat viceprimarul comunei Braloştiţa, Dan Marin.

Amza Dumitru a încălcat legea de nenumărate ori în mandatul de primar, şi ar trebui să dea explicaţii pentru asta. Un exemplu în acest sens este schimbarea proiectului tehnic de introducere a apei în comuna Braloştiţa şi schimbarea locului iniţial al puţului de alimentare cu apă.