Italia: Extrema dreaptă „la încălzire”!

Privită cu atenţie, Italia pare un laborator european. La Palatul Chigi se pregăteşte, deja, să se instaleze ca prim-ministru, după alegerile legislative programate la 25 septembrie a.c. Giorgia Meloni (45 de ani), lidera partidului Fratelli d’Italia (extrema dreaptă). Un partid care conduce detaşat în sondaje (24-25%), urmat de PD (21-22%), Mişcarea 5 Stele (13-15%), La Liga (12%), Forza Italia (8%). Giorgia Meloni va fi prima femeie în fruntea Consiliului italian. După ce în Suedia, extrema dreaptă (vot contra imigraţiei şi criminalităţii) s-a impus ca a doua forţă politică a ţării, iar în Franţa, Adunarea Naţională a Marinei Le Pen contează pe 89 de deputaţi. Se aşteaptă ca şi în Spania, Vox să crească în sondaje. Să privim puţin în urmă: la Palatul Chigi au eşuat pe rând Mario Monti, care a condus un guvern tehnocrat, apoi Enrico Letta, Matteo Renzi, Paolo Gentiloni, Giuseppe Conte, pentru ca în cele din urmă să păţească acelaşi lucru şi Mario Draghi, fost preşedinte al Băncii Central Europene (BCE) care a vrut să surmonteze clivajul dintre dreapta şi stânga, promovând ortodoxia bugetară şi neo-liberalismul. A avut o vreme susţinerea Mişcării 5 Stele şi La Liga, două partide care câştigaseră alegerile legislative, promiţând, cum făcuse Syriza în Grecia, sfidarea austerităţii bugetare şi a dictatelor europene. Oricum toate combinaţiile posibile de coabitare politică nu au avut succes, deşi Mario Draghi a avut ca nimeni altul susţinerea Bruxelles-ului. Şi asta, spun analiştii, fiindcă majoritatea socială este eterogenă, dacă nu cumva Italia este chiar neguvernabilă. O victorie a coaliţiei de dreapta, condusă de Giorgia Meloni, la alegerile legislative din 25 septembrie, apare ca o confirmare a scorului istoric (20,5%) obţinut de Democraţii din Suedia cu două săptămâni înainte. Evenimentul subliniază rezilienţa extremei drepte europene. În 2018, Fratelli d’Italia obţinuseră 4,4% din sufragii, pentru a fi anunţaţi acum că vor sosi… pe primul loc. Apărând statul providenţial şi denunţând „declinul Italiei”, Giorgia Meloni, vrea mai multe frontiere, mai puţină Europă birocratică, mai multă natalitate, impozite mai mici şi imigraţie scăzută. Ea nu aduce nimic nou, într-un moment în care Europa se converteşte la sobrietatea energetică, adică un ansamblu de măsuri privind economisirea de gaze şi electricitate, şi în plus trebuie să suporte tot noianul de consecinţe ale războiului din Ucraina. Cu alte cuvinte, asemenea realităţi, transmise alegătorilor, nu aduc voturi. Capacitatea actorilor politici de extremă dreaptă de a se opune la refomele neo-liberale se află în centrul unui conflict politic ale cărui consecinţe sunt concretizate în precaritatea relaţiilor salariale, explozia inegalităţilor, reducerea protecţiei sociale, degradarea serviciilor publice. Căderea guvernului Mario Draghi a fost o dovadă a impasului italian. O ţară în criză economică, socială şi demografică. Cât priveşte trecutul neofascist al partidului Fratelli d’Italia, lucrurile stau în felul următor: dacă în anii 90 ca tânără militantă, Giorgia Meloni, declara că Mussolini a fost un bun politician, astăzi asigură că „nostalgia fascismului nu are loc în mişcarea sa”. Ce va reuşi în actul de guvernare este greu de prevăzut, dar iluziile nu sunt interzise. Ultimul sondaj arată următoarea fotografie: coaliţia de dreapta (Fdl, La Liga şi FI) – 45-55%; coaliţia de centru stânga 30-35%.