Liberalii doljeni se arată îngrijoraţi de slaba dezvoltare locală

0
375

pnlDeputatul PNL Ionuţ Stroe a discutat ieri, într-o conferinţă de presă, despre dezvoltarea locală, despre IMM-uri, infrastructură şi oportunităţi de business în zonă. S-a alăturat discuţiei şi preşedintele PNL Dolj, prof. univ. dr. Nicolae Giugea, consilier judeţean, care a vorbit despre proiectul de industrializare a Doljului, dar şi despre educaţie. Tunurile au fost puse pe fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, despre care liberalii susţin că împiedică depolitizarea sistemului de educaţie.

Liberalii doljeni au vorbit ieri, mass mediei locale şi centrale, despre dezvoltarea economică a judeţului Dolj, precum şi despre locuri de muncă şi oportunităţi de a investi în Craiova. „Dezvoltarea locală. Ne plângem de cele mai multe ori că avem o acută lipsă a locurilor de muncă, ne plângem de cele mai multe ori de lipsa investiţiilor puternice, articulate în oraşul nostru, dar din păcate, nu facem niciun demers în acest sens. Eu cred că oricine merge în zona administraţie, mă refer şi la cea locală şi la cea centrală, ştie că un obiectiv cheie de dezvoltare locală este un mediu privat economic, sănătos şi dezvoltat pentru că acest lucru îţi aduce dezvoltare economică, îţi aduce un beneficiu economic şi social, de pe urma căruia nu numai tu, ca reprezentant al comunităţii, dar în primul rând beneficiază cei care au investit în tine”, a subliniat deputatul doljean.

O investiţie publică… aduce patru investiţii private

Preşedintele PNL Craiova a făcut referire la clasamentul Forbes, dat recent publicităţii, unde municipiul Craiova figurează pe locul 17, din punct de vedere al oportunităţilor de afaceri. Ionuţ Stroe a venit şi cu o soluţie, o investiţie publică, aduce după sine, alte patru investiţii private. „Pentru fiecare investiţie publică existentă într-o comunitate ar trebui în mod  normal, în condiţiile în care este corect concepută să urmeze patru investiţii private determinate de aceea investiţie publică. De aceea este obligatoriu să existe o programare a investiţiilor publice pentru ca mediul privat să beneficieze la rândul său şi să adauge acest factor de multiplicare pentru a avea un ritm de creştere accelerat. Din păcate, oraşul nostru Craiova a pierdut foarte mult timp pentru că a tratat această dezvoltare economică într-o manieră birocratică şi mi-aş permite a spune chiar politicianist-clientelar. Spun asta pentru că lipsa de viziune a unui primar şi a unui partid – PSD, care realmente nu posedă aceste cunoştinţe economice, a dus Craiova într-o situaţie şi într-o statistică, pentru că nu e doar aprecierea mea personală şi am să dau exemplu clasamentul Forbes, a oraşelor cu cele mai mari posibilităţi de afaceri, unde Craiova se situează pe locul 17”, susţine Ionuţ Stroe.

IMM-urile doljene sunt în dificultate

Nici din punct de vedere al capitalului nu stăm foarte bine, iar avantajul Podului peste Dunăre de la Calafat nu îl fructificăm. IMM-urile doljene se dezvoltă foarte greu şi sunt pline de datorii la Fisc „Este păcat că un oraş cu a şasea populaţie la nivel naţional a ajuns să ocupe acest loc. În urma unei analize cât se poate de obiective, principalele proiecte ţin de sectorul IMM-urilor. Încercăm public să lansăm acest semnal, poate se va auzi şi la nivelul administraţiei locale. IMM-urile în acest moment traversează în acest judeţ şi în acest oraş, o perioadă extrem de grea. Peste 40% din aceste IM-uri au mari datori la stat şi nu îşi pot dezvolta afacerile. Există o reală problemă în zona activităţii productive, care scade şi statisticele sunt dovada.  Accesul redus la capital. Ce capital avem în acest oraş ? Nici cel puţin capitalul străin pe care ne batem pe dezvoltarea comunităţii. Visam la banii chinezilor… nici acest lucru nu s-a întâmplat. Tehnologie şi infrastructură, altă cauză. În clasamentul Forbes se vorbeşte de oportunitate. Păi investiţia făcută la Calafat este o oportunitate nefructificată, 500 milioane de euro, atât este investiţia la Calafat şi ar fi trebuit să aducă o dezvoltate locală. Din păcate, Craiova nu este legată de Calafat. Drumul cu trenul până acolo durează peste 4 ore, datorită infrastructurii”, a completat deputatul Stroe.

„Domeniul economic este de maxim interes pentru noi, liberalii”

Suntem un judeţ sărac, motiv pentru care tehnologia nu poate fi adaptată la piaţă. Liberalii susţin că problema economică este prioritatea 0, sărăcia conducând după sine la un consum redus. „Păi unde este sărăcie, nu există consum. Orice om de afaceri este motivat de profit. Dacă nu ai piaţă, cât se poate de normal să ai reţinere în accelera ritmul de dezvoltare. Am să anunţ public peste puţin timp modul în care autorităţile locale ar putea beneficia, informând IMM-urile, să dinamizeze zona economică cu câteva oportunităţi lansate recent de guvernul României. Domeniul economic este de maxim interes pentru noi liberalii, săptămâna viitoare ne vom întâlni cu oamenii de afaceri şi vom încerca să aflăm care le sunt problemele şi doleanţele într-un eveniment la crea sunt invitaţii şi jurnaliştii”, a conchis preşedintele PNL Craiova.

Din nou despre reindustrializare…

Şi preşedintele PNL Dolj, prof. univ. dr. Nicolae Giugea, a vorbit despre reindustrializarea Olteniei, un subiect care a fost deschis în campania electorală din primăvara acestui an şi se pare că este reactivat şi în campania pentru alegerile parlamentare. „Judeţul trebuie să devină un centru de IT de mare performanţă. Avem o instituţie, care se numeşte Universitatea din Craiova, al cărui potenţial nu-l valorificăm pe deplin la nivelul judeţului Dolj şi nici la nivelul Olteniei. Este un trend ascendent în ceea ce priveşte numărul de angajaţi care se fac în societăţile care au ca domeniu de lucru IT-ul, dar acest lucru nu se întâmplă în Craiova. Putem să facem foarte multe lucruri. Dar toată lumea e mulţumită la nivelul judeţului Dolj…”, a subliniat fostul prefect de Dolj, Nicolae Giugea.

„Garantat Vanghelie !!!”

Preşedintele liberalilor doljeni a vorbit şi despre educaţie, despre concursurile pentru posturile de manager la unităţile de învăţământ şi a arătat cu degetul către fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care, susţine Nicolae Giugea, împiedică depolitizarea acestui domeniu, atât de important.  „Suntem nemulţumiţi de starea învăţământului, de nivelul de pregătire al absolvenţilor, atragerea acestora către formele continue de învăţământ, dar aţi văzut foarte bine ceea ce s-a întâmplat în Comisia de Învăţământ în Senat, cu falsificarea acelei semnături şi vă spun că pe mine unul, nu mă surprinde. Doamna Ecaterina Andronescu… să nu uităm că în urmă cu câţiva ani de zile candida sub titulatura „Garantat Vanghelie!”, adică erau cam la acelaşi nivel… vă daţi seama, rector, profesor universitar, de trei ori ministru al Educaţie… „Garantat Vanghelie !”. În opt ani de zile nu s-a mai organizat niciun concurs de ocuparea vreunui post de director, în aceşti opt ani de zile, doamna Andronescu a ocupat de două ori fotoliul de ministru. Pe guvernarea PSD s-au dat concursuri pentru ocuparea posturilor de inspectori generali, la nivelul fiecărui judeţ, iar apoi inspectorul general a numit cu delegaţie fiecare director… la fiecare unitate de învăţământ”, a mai spus prof. univ. dr. Nicolae Giugea, liderul liberalilor doljeni.